Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat, producătorii agricoli iau în calcul „planul B”

Publicat: 12 11. 2012, 15:17
Actualizat: 04 07. 2013, 07:34

Mitingul din Piața Victoriei la care au participat, miercuri, aproximativ 1.000 de producători agricoli s-a încheiat în jurul orei 15.10, după ce liderii participanților le-au spus protestatarilor să meargă acasă, precizând că, în următoarele două zile, va fi discutat „planul B” de acțiune.

„Acum, să mergem acasă și ne întoarcem cu utilaje”, au spus liderii.

În timp ce plecau din fața sediului Guvernului, protestatarii au strigat „Criminalilor!” către jandarmi.

Mitingul de miercuri, intitulat „SOS – Salvați agricultura!” și autorizat de Primăria Capitalei ca adunare publică, a început în jurul orei 11.00. Protestul a fost organizat organizat de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), împreună cu Federația Crescătorilor de Bovine, Holstein.Ro și Federația Romovis, în contextul nemulțumirilor legate, printre altele, de recuperarea subvențiilor și acordarea ajutorului de 220 de euro pe hectar.

Manifestația a fost pașnică până în jurul orei 14.00, când participanții au devenit nervoși pentru că nimeni de la Guvern nu a venit să le asculte doleanțele, astfel că gardurile de împrejmuire au fost folosite ca arme de atac față de jandarmi. În acest context, gaze lacrimogene au fost lansate înspre recalcitranți, iar efective de jandarmi au intervenit pentru stingerea conflictului. Patru persoane au fost luate de jandarmi, însă oficialii Jandarmerie au spus că doar doi manifestanți au fost ridicați.

O ambulanță a fost solicitată pentru a acorda îngrijiri unui protestatar care ar fi fost agresat în timpul intervenției jandarmilor contra celor care aruncat cu garduri în forțele de ordine, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Protestatarul respectiv are un traumatism de piramidă nazală și a fost transportat la Spitalul „Sf. Maria”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Un alt protestatar ridicat în timpul incidentelor a declarat că jandarmii l-au luat fără motiv, după ce s-a ținut de gard din cauza gazelor lacrimogene, iar colegul său pentru care a fost chemată ambulanța a fost lovit cu casca. El a explicat că, după ce jandarmii au împrăștiat gaze lacrimogene, s-a ținut de gard, pentru a nu-și pierde echilibrul, și a fost ridicat din mulțime.

Protestatarul a precizat că jandarmii i-au dat drumul la scurt timp după aceea, fără să îl amendeze. Tot el a relatat că participantul la miting pentru care a fost chemată ambulanța a fost lovit cu casca peste față de un jandarm și are fractură de piramidă nazală.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a afirmat că protestatarii veniți la sediul Guvernului nu acționează în numele fermierilor pe care ar trebui să-i reprezinte, ci în numele unor interese pur politice.

„Eforturile ministerului sunt cunoscute și încurajate de importante asociații din agricultură, care, deși nu s-au manifestat în favoarea unei mișcări de protest, au fost anunțate ca parte a mișcării de stradă. Astfel, din cinci organizații care ar fi trebuit să protesteze astăzi în capitală doar două au continuat acest demers. Din păcate, atât LAPAR cât și Holstein Ro nu acționează în numele fermierilor pe care ar trebui să-i reprezinte, ci în numele unor interese pur politice”, s-a arătat într-un comunicat al ministerului.

Reprezentanții MADR spun că președintele Holstein Ro, Costel Caraș, este și președintele unui partid politic, ceea ce „devalidează” întreaga acțiune organizată.

„Elocvent este faptul că protestul poartă aceeași denumire ca și moțiunea simplă depusă în Parlament de către ARD. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va continua consultarea permanentă cu reprezentanții fermierilor, astfel încât bugetul anului 2013 să reflecte creșterea sprijinului pentru sectorul agricol, proces care a început în perioada mai-octombrie 2012”, s-a mai arătat în comunicat.

Reprezentanții ministerului spun că stimulentele acordate agicultorilor au crescut în acest an. Astfel, sprijinul pe suprafață (SAPS + CNDP) a fost majorat cu 16%, până la aproape 155 de euro pe hectar, plățile pentru bovine au urcat cu 22%, la 500 de lei pe animal, pentru păsări s-au majorat cu 11% și pentru porci cu 13%. Totodată s-au înființat noi forme de sprijin, cum ar fi cel pentru bivolițele de lapte, de 187,5 euro pe animal, și cel pentru taurine din rasa de carne, de 300 de euro.

Jandarmeria anunța marți că la miting sunt așteptați 10.000 de participanți, însă, miercuri, au venit de zece ori mai puțini.

(Serviciul Foto al agenției MEDIAFAX vă pune la dispozitie imagini de la eveniment)