Prună, despre protestul magistraților: Aș fi dorit să se fi vorbit și de pensiile de un miliard de lei vechi pe lună

Publicat: 21 09. 2016, 19:00
Actualizat: 31 03. 2019, 16:00

„Aș fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratura și grefieri chirii sine die (600 euro lunar în București, de exemplu). Chiar și pentru magistrați pensionari acum trecuți în avocatură – never mind venitul din avocatură. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe lună, pe o scăpare a legii. Sau despre diurna de 2% pe zi pentru toți cei detașați din altă localitate (inclusiv membrii CSM). Toate acestea sunt posibile pe temeiul forțării unor legi neriguros redactate. Care nu sunt impecabile, recunosc. Vezi toate guvernele până la acesta. Aș mai fi visat că memorandumul să vorbească despre efectele discreționare ale legii penale – imunități și ridicarea lor diferită în cazuri similare, pe limba celor necomplicați”, a scris ministrul Justiției, Raluca Prună, pe pagina sa de Facebook.

În replică, președintele UNJR, judecătoarea Daniela Gîrbovan, a declarat că unele afirmații ale Ralucăi Prună sunt incorecte.

„În primul rând, salut faptul că ministrul Justiției apreciează că magistrații reclamă în mod deschis și asumat problemele din Justiție, unele dintre ele într-adevar recurente. Din păcate, doamna ministru transmite unele informații eronate, cum ar fi aceea că magistrații pensionari beneficiează de chirii. Nu este real acest fapt. În ceea ce privește cuantumul pensiilor la care face referire doamna ministru, este, probabil, vorba de cazuri punctuale și dacă sunt efect al unor scăpări ale legii, acesta trebuie corectat. Nu este însă onest să tratezi o excepție ca o regulă, în loc să corectezi anormalitatea. Pe de altă parte însă, Memorandumul privind justitia nu cuprinde nici o revendicare privind majorarea salariilor, asa cum in mod repetat si fals se afirma. Memorandumul este un sumar al problemelor din justitie, ce necesita pentru rezolvare o discutie deschisa si efort onest din partea fiecaruia dintre cele trei puteri”, a declarat pentru MEDIAFAX Daniela Gîrbovan, președinte al UNJR.

Plenul CSM a decis, luni, ca vineri să aibă loc o întâlnire între reprezentanții consiliului și asociațiile de magistrați pe tema Memorandumului privind justiție, adoptat de 101 instanție și 28 de parchete.

„Plenul CSM propune dezbaterea și sistematizarea tuturor aspectelor aflate în atenția adunărilor generale ale instanțelor, sau reflectate în memorandum, în cadrul unei întâlniri ce va avea loc vineri, 23 septembrie. Ora și locul unde vor avea loc aceste dezbateri le vom comunica până la data respectivă. Pe de-o parte vom identifica noi, în cadrul direcțiilor de specialitate, ce am facut până acum și ce ni se cere în memorandum și ce ar urma să facem în viitor. Pentru asta urmează să facem dialogul. Deocamdată ideea a fost asta, a structurării problemelor pe care le avem de discutat. Pentru că în memorandum avem o expunere care e bine să fie pusă mai la obiect. Noi o să scoatem toate materialele, o să le punem pe masa dânșilor și așteptăm și de la dânsii să ne structureze mai la obiect memorandumul, dac ă se poate. Dacă nu, o să o facem noi până atunci”, a declarat Mircea Aron, președintele CSM.

Memorandumul privind justiția a fost adoptat până în prezent de 101 instanțe din țară și 28 de parchete, altele urmând să decida în cadrul adunărilor generale dacă se alătură formei de protest.

Asociația Procurorilor din România și procurori care nu sunt membri ai asociației susțin solicitările cuprinse în memorandum. Și Uniunea Națională a Barourilor din România și-a sprijinul pentru demersul magistraților.

Asociațiile de magistați au discutat problemele recente din justiție cu experții Comisiei Europene care de ocupă de evaluarea sistemului judiciar din România, prezentându-le specialiștilor Memorandumul privind justiția prin care se solicită un set de măsuri pentru un sistem eficient și de calitate.Un raport scris privind problemele din justiție va fi trimis Comisiei Europene de asociațiile profesionale ale magistraților în perioada ce urmează.