PSD a sesizat la CCR modificările asumate de Guvern pe legile Justiție: Ar putea genera distorsiuni
PSD a atacat proiectul de lege privind unele măsuri aplicabile în anul 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii (INM), formarea profesională a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a INM, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, propus spre adoptare prin angajarea răspunderii Guvernului.
PSD reclamă că încalcă „în mod vădit dispozițiile articolului 114 din Constituție, text în baza căruia Guvernul și-a întemeiat demersul, a cărui interpretare a fost lămurită de Curtea Constituțională prin mai multe decizii obligatorii”, conform sesizării.
Reprezentanții partidului fac apel la o decizie CCR din 3 noiembrie 2010 care spune că „la modalitatea simplificată de legiferare prin angajarea răspunderii se poate ajunge in extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obișnuită sau în procedură de urgență nu mai este posibilă”.
Totodată, parlamentarii consideră că actul normativ sesizat „ar putea genera grave distorsiuni în funcționarea justiției din România”.
„Aceasta cu atât mai mult cu cât procedura parlamentară privind Institutul Național al Magistraturii ar putea fi finalizată cu o altă soluție legislativă față de cea propusă de Guvern prin angajarea răspunderii”, mai arată PSD.
Astfel social-democrații argumentează că Guvernul avea obligația legală de a aștepta finalizarea procedurii parlamentare cu privire la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
De asemenea, deputații PSD notează că proiectul de lege încalcă „în mod flagrant” dispozițiile articolului 2 alineatul 1 din Constituție care stabilesc că „suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”.
Parlamentarii fac referire la „voința poporului român” care a fost exprimată „în mod categoric” prin Referendumul organizat la 26 mai de președinte împotriva „adoptării fără dezbatere de către Guvern, prin procedura delegării legislative, a unor acte normative în materia organizării judiciare”.
PSD susține că ” nu poate fi reținută” urgența considerată de Guvern ca motiv pentru promovarea unor modificări prin procedura angajării răspunderii.
„Modificările propuse prin angajarea răspunderii urmează să fie aplicate spre sfârșitul anului 2020 sau chiar 2021 în conditiile în care în anul 2019 Institutul Național al Magistraturii nu a reușit să finalizeze examenul de admitere, fiind doar demarată procedura de examen prevăzută a se finaliza la data de 28 februarie 2020”, potrivit sursei citate.
Guvernul și-a asumat răspunderea, în ședința Parlamentului de joia trecută, pe modificarea legilor Justiției doar pe vechimea necesară pentru concursul de admitere la INM, după ce a fost adoptată o lege care prevede prorogarea termenelor pentru pensionarea magistraților și trecerea de la completele de doi.