PSD: Noul record istoric atins de euro anulează avantajul de dobândă cu care se lăuda Cîțu
Scăderea leului în raport cu euro până la un minim istoric anulează în totalitate „avantajul de dobândă cu care se lăuda Florin Cîțu”, au scris reprezentanții PSD, vineri, într-o postare pe Facebook.
„Astăzi cursul leu-euro a atins un nou record istoric. La acest curs, se anulează în totalitate avantajul de dobândă cu care se lăuda Florin Cîțu. Și nu doar că se anulează, dar ne face și #datori!”, scrie în postare.
Social-democrații susțin că premierul desemnat continuă să facă băncilor cadouri care completează faptul că s-a renunțat la taxa pe active bancare.
„Premierul desemnat Cîțu continuă astfel să facă băncilor #cadouri, să le asigure profituri care să completeze cele 2,5 miliarde de lei/an beneficiu în urma #renunțării la taxa pe activele bancare”, menționează reprezentanții PSD.
Joi, Florin Cîțu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, că România s-a împrumutat la dobânzi negative, fiind pentru prima dată în istorie când se întâmplă acest lucru.
Vineri, euro a atins un nou maxim istoric în raport leul, fiind cotat de către Banca Naţională a României (BNR) la 4,8127 lei.