PSD nu renunță modificările controversate ale Codurilor Penale. Noile proiecte depuse de Comisia Iordache. DOCUMENTE
Din Codul penal este eliminată prevederea privind neglijența în serviciu, denunțurile în cazurile de corupție, respectiv darea de mită și traficul de influență, nu vor putea fi făcute decât în termen de 6 luni de la săvârșirea faptei astfel încât denunțătorul să nu fie pedepsit. Actualul Cod penal nu prevedea o limită de timp. De asemenea, declarațiile publice ale autorităților sau funcționarilor publici prin care, înainte de o hotărâre definitivă de condamnare, e considerată vinovată se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
De asemenea, nu se încadrează la prevederile privind favorizarea făptuitorului emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative.
În ceea ce privește Codul de procedură penală, nu s-a renunțat la prevederea privind comunicările publice. De asemenea, sunt menținute propunerile inițiale privind posibilitatea unui suspect să participe la audierea victimei sale.
Una dintre cele mai controversate propuneri este și cea privind excluderea din mijloacele de probă ale înregistrărilor făcute, de exemplu, de cetățeni sau de martori într-un dosar. Astfel, articolul 139, alineatul 3, din Codul de procedură penală este abrogat, potrivit propunerii.
De asemenea, s-a îngreunat posibilitatea organizării de flagrante sau dispunerii de măsuri preventive, procurorii fiind obligați să înceapă urmărirea penală împotriva persoanei automat, fără a proceda în primă fază la urmărire penală in rem, cu scopul de a strânge mai multe probe. Astfel, cel vizat este încunoștiințat automat de calitatea penală pe care o are.
CITEȘTE AICI PROIECTUL DE MODIFICARE A CODULUI PENAL
CITEȘTE AICI PROIECTUL DE MODIFICARE A CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ
Cele mai importante modificări ale Codului Penal
Una dintre cele mai importante modificări propuse la Codul Penal vizează direct dosarele de corupție. Dacă până acum denunțul unei fapte de dare de mită sau trafic de influență putea fi făcut oricând înlăturând răspunderea penală a mituitorului sau cumpărătorului de influență, acum dacă acesta nu se produce în termen de 6 luni de la săvârșirea faptei răspunde penal.
De asemenea, în cazul traficului de influență, prlamentarii propun ca promisiunea de bani sau alte foloase trebuie urmată de intervenție, astfel riscându-se să fie incriminată „lauda”.
Mai exact este vorba de modificările propuse la articolele 290, alineatul 3, 291, alineatul 1, și 292, alineatul 2.
Art. 290 Darea de mită
(3) Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii acesteia.
Inițiatorii susțin că această modificare este necesară „deoarece în ultimii ani se constată o foarte mare dezavuare publică în privința modalității în care se procedează cu persoanele care au comis infracțiuni grave (de exemplu, dare de mită) și care rămân nepedepsite”. Mai mult, ei apreciază că denunțurile sunt făcute când autorul acestora este cercetat pentru alte fapte grave, „seriozitatea și realitatea” acestora fiind „extrem de discutabilă.
„Mai mult, din ce în ce mai mulți denunțători se răzgândesc pe parcursul derulării procesului penal al persoanei denunțate, iar aceste schimbări de depoziție au fost făcute publice, provocând indignare publică în legătură cu acele dosare penale în care s-au dispus și măsuri preventive”, se arată în expunerea de motive.
Art. 292 Cumpărarea de influență
(2) Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii acesteia.
De asemenea, comisia condusă de Florin Iordache preia o prevedere din OUG 13 dezincriminând neglijența în serviciu, prin abrogarea articolului 298.
Art. 291 Traficul de influență
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisi unii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta, promisiune urmată de intervenția la acel funcționar pentru a îl determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Inițiatorii susțin că privind infracțiunea de „trafic de influență” trebuie să se realizeze o diferen țiere legală între această faptă și cea de înșelăciune. „Este o reglementare necesară deoarece la acest moment nu este clar în legislația penală când o persoană săvârșește infracțiunea a cărei modificare se propune și când pe cea de înșelăciune, atunci când doar se laudă că poate interveni pe lângă un funcționar public și în acest fel induce în eroare terța persoană. Așadar, dacă acțiunea de traficare (influența) nu a fost consumată, simpla „laudă”, care conduce la dobândirea unor foloase necuvenite, va continua să fie infracțiune, dar infracțiunea de înșelăciune”, se arată în expunerea de motive.
Art. 277 Compromiterea intereselor Justiției
După alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. 3.1 cu următorul cuprins: Declarațiile publice făcute de autoritățile publice sau funcționari publici prin care, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, o persoană este considerată vinovată se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
„Este necesară sancționarea oricăror comportamente oficiale care sunt de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție și care sunt de natură a compromite judecarea în mod obiectiv a cauzei precum și păstrarea drepturilor civile ale persoanelor acuzate de săvârșirea unor fapte penale”, se arată în expunerea de motive.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE: Codul de procedură penală al lui Iordache: Victima, audiată de față cu agresorul, flagrante bocate, procurorul are un an să descopere autorii infracțiunilor