Prima pagină » Știri » PSD scoate de la sertar referendumul privind familia tradițională. Dragnea promite și o lege pentru parteneriatul civil

PSD scoate de la sertar referendumul privind familia tradițională. Dragnea promite și o lege pentru parteneriatul civil

PSD scoate de la sertar referendumul privind familia tradițională. Dragnea promite și o lege pentru parteneriatul civil
PSD scoate din nou de la sertar inițiativa de revizuire a Constituției, prin care se redefinește familia, și anunțând însă o lege privind parteneriatul civil.

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că vrea, ca în perioada următoare, modificările la Legea Referendumului să ajungă la promulgare, astfel încât să se poată stabili data referendumului pentru familie, în același timp liderul PSD dorind o dezbatere pe necesitatea parteneriatului civil.

„Am discutat despre modificarea legii referendumului. Azi intră în votul final de la Senat, sperăm să se adopte modificările și să ajungă la Camera Deputaților și aici în procedură de urgență o adoptăm și apoi să meargă la promulgare. După ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide să se continue procedura în Senat, adică votul efectiv pentru revizuirea Constituției și stabilirea referendumului stabilirea datei”, a declarat Liviu Dragnea, președinte PSD.

Totodată, acesta spune că este nevoie de o dezbatere publică în ceea ce privește parteneriatul civil cerut de comunitatea gay.

„Nu putem să nu analizăm și situația unei minorități, să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil și aici l-am rugat pe Victor Negrescu să discute cu ONG-urile din domeniu pentru a merge către o formă legislativă pentru această situație”, a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă se teme de proteste din partea comunității gay, după modificarea Constituției, liderul PSD a răspuns: „motivul meu nu e teama de proteste, ci despre o minoritate pe care nu ne putem face că nu o vedem sau că nu există. Ca orice minoritate, trebuie tratată așa cum trebuie și să încercăm să găsim ca măcar o parte din solicitările lor să fie rezolvate”.

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat luni, înainte de ședința BPN al PSD, că referendumul poate avea loc în luna mai a acestui an.

Camera Deputaților a adoptat în mai 2017 inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, semnată de 3 milioane de cetățeni. Inițiativa cetățenească a fost depusă, în Parlament, de Coaliția pentru Familie și strâns 3 milioane de semnături de susținere.

În prezent, Constituția prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți.

Legat de parteneriatul civil, comunitatea gay a cerut, inclusiv în stradă, ca acesta să fie legiferat.

 

Citește și