PSD vrea acum închisoare pentru defăimarea țării. Cât ar putea sta după gratii cei acuzați de „crime de leznațiune”
Inițiatorii vor reintroducerea în Codul Penal a infracțiunii de ”defăimare a țării sau a națiunii”, care ar urma să fie pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
În expunerea de motive, aleșii invocă evenimentele care au avut loc la Târgu Secuiesc de 1 decembrie 2015, faptul că tot mai mulți cetățeni de alte etnii consideră Ziua națională a României ca zi de doliu sau că personaje istorice au fost spânzurate simbolic.
”Aceste manifestări secesioniste și iredentiste, aceste instigări la crima de leznațiune nu fac parte din sfera dreptului la liberă expresie, ci pot fi considerate acte pregătitoare care pun în pericol securitatea națională. (…) Suntem în situația în care Codul Penal al României pedepsește infracțiuni cu un pericol social foarte redus cum este «abuzul de încredere» în timp ce crimele de leznațiune sunt pedepsite cu o banală amendă contravențională”, argumentează inițiatorii.