Puci în PSD. Marian Oprișan l-a dat afară pe omul pus de Ciolacu șef la PSD Vrancea și s-a trecut primul pe listă la Senat

Publicat: 20 10. 2020, 22:47
Marian Oprișan, fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea (FOTO: Mediafax Foto / Alexandru Dobre)

Scandalul din PSD Vrancea părea să se fi tranșat după ce Marcel Ciolacu l-a „mazilit” pe Marian Oprișan, dar „baronul” de Vrancea nu a lăsat lucrurile așa. Marian Oprișan, a pus la cale, marți, un adevărat puci după ce conducerea PSD l-a tras pe linie moartă ca urmare a  rezultatelor slabe la alegerile locale. Deși nu mai este liderul organizației locale, a convocat o ședință și s-a pus în fruntea listei candidaților pentru Senat. În plus, la ședință a fost votat „în unanimitate” și un lider nou al organizației PSD Vrancea, deși Marcel Ciolacu, președintele partidului, îl desemnase marți pe Angel Tîlvăr la conducerea filialei județene. Acesta a fost însă revocat din funcție și înlocuit cu un altul, Vasile Carnariu.

„Baronul” de Vrancea, cum l-a numit presa vreme de ani de zile, a fost demis prin votul Consiliului Național săptămâna trecută, după ce ar fi refuzat să-și dea demisia, la cererea lui Ciolacu. Astfel, a pierdut șefia PSD Vrancea, pe care o deține de 28 de ani fără întrerupere, din 1992.

Marcel Ciolacu i-a reproșat lui Marian Oprișan că a pierdut alegerile în județ pentru că a insistat să candideze pentru șefia Consiliului Județean. În plus, liderul PSD i-a transmis lui Oprișan că partidul va câștiga parlamentarele în județ și fără contribuția sa. Săptămâna trecută, conducerea PSD a decis ca vicepreședintele organizației Vrancea, Anghel Tîlvăr să preia, interimar, funcția de președinte.

Organizația PSD Vrancea anunță, într-un comunicat, că și-a desemnat candidații la alegerile parlamentare, pe primul loc la Senat figurând Marian Oprișan

Organizația PSD Vrancea anunță însă, marți seara, într-un comunicat, că și-a desemnat candidații la alegerile parlamentare, în cadrul unei ședințe care a avut loc la sediul PSD Vrancea, dar și în sistem online. Pe primul loc la Senat figurează Marian Oprișan, care, precizează comunicatul, a fost propus „în unanimitate” de membrii Consiliului Politic Județean.

Listele de candidaturi, depuse la sediul central al PSD, pentru a fi semnate de … președintele PSD Marcel Ciolacu

„Ca urmare a convocării a mai mult de o treime din membrii Consiliului Politic Județean (CPJ) PSD Vrancea, format din președinți de organizații, primari, consilieri județeni și parlamentari, CJP a dezbătut în prezența a peste 150 de membri care au participat atât fizic, cât și online, mai multe proiecte de hotărâre. Printre altele, pe ordinea de zi a fost inclus și proiectul de hotărâre privind stabilirea candidaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie din partea PSD Vrancea. Ședința a fost condusă de Nicușor Halici, vicepreședintele organizației PSD Vrancea, iar în urma discuțiilor, consultărilor și a votului membrilor CPJ PSD Vrancea s-a stabilit următoarea listă de candidați:

Senat

1. Oprișan Marian (care a fost propus în unanimitate de membrii Consiliului Politic Județean)

2. Dumitrescu Cristian Sorin

3. Nedelcu Mihai

4. Nedelcu Cristina

Camera Deputaților

1. Halici Nicușor

2. Stoica Elena

3. Marin Laurențiu Daniel

4. Carnariu Vasile

5. Nica George Claudiu

6. Bălan Doru Geany

7. Șelaru Aurel

Listele de candidaturi vor fi depuse la sediul central al Partidului Social Democrat, pentru a fi semnate de președintele PSD Marcel Ciolacu”, precizează comunicatul organizației PSD Vrancea citat de Digi 24.

Pe ordinea de zi au mai fost incluse și următoarele proiecte de hotărâri, care au fost adoptate cu unanimitate de voturi, detaliză comunicatul:

1. Dizolvarea organizației municipale Adjud

2. Dizolvarea organizației orășenești Panciu

3. Revocarea din funcția de vicepreședinte al Organizației PSD Vrancea a domnului Tîlvăr Angel

4. Numirea ca interimar în funcția de vicepreședinte al Organizației PSD Vrancea a domnului Carnariu Vasile

5. Revocarea din funcția de secretar general al Organizației PSD Vrancea a domnului Dragoș Bârlădeanu

6. Numirea ca interimar în funcția de secretar general al Organizației PSD Vrancea a domnului Guguianu Constantin”.

Liderul PSD a sugerat că Oprișan nu va fi pe un loc eligibil pe listele partidului

„Este o abordare greșită ca cei care au pierdut la diferențe foarte mari să fie primii pe listă. Sănătatea e acum principala problemă. Asta este pe agenda cetățenilor. Și e și pe a noastră”, ar fi spus Ciolacu la întâlnirea cu liderii din teritoriu.

De altfel, Ciolacu a postat vineri seara, pe pagina sa de Facebook că „noul PSD și-a asumat că va fi întotdeauna doar pe agenda românilor. Noua echipă a PSD înseamnă oameni integri, profesioniști și recunoscuți în domeniile lor de activitate. Așa cum este domnul doctor Rafila. Și mulți alții care vor intra în viitorul Parlament”, a scris liderul PSD.