Prima pagină » Știri » Puiu Popoviciu și foștii șefi DGIPI și DGA Cornel Șerban și Petru Pitcovici, trimiși în judecată

Puiu Popoviciu și foștii șefi DGIPI și DGA Cornel Șerban și Petru Pitcovici, trimiși în judecată

Puiu Popoviciu și foștii șefi DGIPI și DGA Cornel Șerban și Petru Pitcovici, trimiși în judecată
Omul de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu și foștii șefi de la DGIPI și DGA Cornel Șerban și Petru Pitcovici au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție în legătură cu tranzacționarea la un preț subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Științe Agronomice București.

Omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu și foștii șefi de la DGIPI și DGA Cornel Șerban și Petru Pitcovici au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție în legătură cu tranzacționarea la un preț subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Științe Agronomice București.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) i-au trimis în judecată pe Gabriel Aurel Popoviciu pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și dare de mită, pe Ilie Cornel Șerban, director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI la data comiterii faptelor, și pe Petru Daniel Pitcovici, șef sal Diviziei Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție la data comiterii faptelor, ambii fiind acuzați de complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului.

În același dosar vor fi judecați Ioan Niculae Alecu, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (USAMV) la data comiterii faptelor, Ștefan Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București la data comiterii faptelor, ambii pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, și Andrei Mihai Bejinaru, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată

Procurorii i-au mai trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe Mihai Ion Florin Luican, prefect al Capitalei și președinte al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, Gabriel Răsvan Toader, secretar la Prefectura Capitalei și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, Ioan Todiraș, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București la data comiterii faptelor, Lizeta Minea, secretar la Primăria Sector 1 și membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, și Gheorghe Petrulian, șef OCOOTA București și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000.

Dosarul va fi judecat de magistrații Curții de Apel București.

Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanței că, în perioada 2000 – 2004, Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Gabriel Aurel Popoviciu, „în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale”, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu.

„În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a orașului București, se învecinează cu DN1 București-Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale”, notează procurorii în documentul citat.

Anchetatorii au mai stabilit că Popoviciu, în înțelegere cu rectorul Ioan Niculae Alecu, ar fi creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans SA, devenită ulterior Băneasa Investments SA și pe Andrei Mihai Bejenaru, care ar fi acționat potrivit indicațiilor omului de afaceri. Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.

„Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat și al Senatului USAMV București, Alecu Ioan Niculae și Popoviciu Gabriel Aurel au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitatea de Științe Agricole și 51% pentru S.C. Log Trans S.A. O evaluare asupra terenurilor în suprafață de 224 ha și a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiții legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părți a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societății”, au precizat procurorii DNA.

Potrivit sursei citate, pentru a pune în aplicare „înțelegerea ascunsă” cu omul de afaceri Gabriel Popoviciu, rectorul Ioan Niculae Alecu i-ar fi indus în eroare pe membrii Senatului USAVS București, prezentându-le date neadevărate și impunând chiar modificarea Cartei Universității. De asemenea, ar fi susținut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câștiga fonduri bănești cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învățământ, pentru asigurarea unor condiții decente de studiu și că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenți, doctoranzi.

„Inculpatul Alecu Ioan Niculae a fost de acord ca sus-menționatul contract de asociere în participațiune să fie conceput și redactat de Popoviciu Gabriel Aurel și de avocații acestuia, fără să participe consilierul juridic și economistul Universității. Contractul a fost a fost semnat la USAVM București în condiții improprii de reprezentare a universității”, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

Astfel, în 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAVM, Alecu, Popoviciu și Bejenaru au aportat dreptul de folosință asupra unui teren de 174 hectare, parte din suprafața de 224 de hectare a fermei Băneasa, împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA. După aportarea dreptului de folosință, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate.

La solicitarea lui Alecu, omul de afaceri Gabriel Popoviciu, „fiind direct interesat”, i-ar fi promis ca îl va sprijini să obțină titlul de proprietate pe terenul aferent Fermei Băneasa.

„Astfel, în condiții nelegale, în cursul anului 2001, la propunerea subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 (a fondului funciar), comisia mun. București a eliberat titlul de proprietate pentru USAVM București. Aceasta, deși membrii comisiei cunoșteau ca terenul aparținea domeniului public și că, pentru a fi restituit, trebuia să fie trecut în domeniu privat al statului, prin hotărâre de guvern. În legătură cu subcomisia de aplicare a Legii 1/2000, menționăm că inculpații Minea Lizeta și Todiraș Ioan, au întocmit în fals un referat în care au consemnat că terenul aferent Fermei Băneasa a fost trecut din domeniul public în cel privat, document înaintat comisiei mun. București”, mai scriu procurorii în documentul citat.

Procurorii îi acuză pe Mihai Ion Florin Luican și pe Gabriel Răsvan Toader că, în calitate de prefect și, respectiv, de secretar la Prefectura Capitalei, ar fi aprobat nota de fundamentare prin care au întărit faptul că terenul a fost trecut din domeniul public în cel privat, indicând o hotărâre de guvern care nu reglementa acest aspect. Ulterior, Comisia municipiului București, din care făceau parte Luican, Toader și Petrulian, a decis emiterea titlului de proprietate.

„După eliberarea titlului de proprietate, inculpatul Alecu Ioan Niculae în înțelegere cu Popoviciu Gabriel-Aurel au aportat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 174 ha la capitalul social al SC Băneasa (inițial fusese aportat dreptul de folosință al aceleiași suprafețe) și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acest teren, deși Hotărârea Senatului USAVM interzicea acest lucru. În acest context, terenul de 174 de hectare a fost subevaluat. La o dată ulterioară, în cursul anului 2004, a fost aportată și diferența până la 224 hectare la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, în condiții de subevaluare. Practic, în urma tuturor acestor activități, Universitatea de Științe Agricole nu a avut nici un beneficiu, dimpotrivă a pierdut suprafața de teren aferentă fermei Băneasa pe care o avea în administrare și în exploatare, inițial”, au precizat procurorii.

În urma eliberării titlului de proprietate pe suprafața de 224 de hectare a fost cauzat statului un prejudiciu de 335.387.260 de lei, potrivit DNA.

Prejudiciul cauzat USAMV București se ridică la suma de 619.472.218 lei și se compune din valoarea terenurilor aportate prin subevaluare la capitalul social al SC Băneasa Investments SA și din scoaterea din societate a sumelor de bani care fuseseră aportate la capitalul social, „lipsind societatea de capital de lucru”, au mai arătat procurorii anticorupție.

Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă, solicitând revenirea terenului în suprafață de 224 de hectare în proprietatea publică a statului.

Anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurator pe bunurile imobile aparținând lui Ioan Niculae Alecu, Gabriel Aurel Popoviciu, Ștefan Diaconescu, Andrei Mihai Bejenaru, Gabriel Răzvan Toader, Lizeta Minea și Gheorghe Petrulian, în vederea recuperării prejudiciului.

În același dosar, procurorii îl acuză pe Popoviciu că, la data de 24 decembrie 2008, ar fi dat, prin intermediul lui Petru Daniel Pitcovici, unui ofițer de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție, denunțător în cauză, mită sub formă de băuturi alcoolice, pentru ca acesta să facă cercetări superficiale într-un dosar penal, astfel încât să se ajungă la soluții de netrimitere în judecată.

Dosarul viza presupuse fapte de corupție privind tranzacționarea terenului de 224 de hectare, fiind pe numele lui Popoviciu și al lui Alecu. Ofițerul care lucra la DNA fusese delegat, prin ordonanță a procurorului, să efectueze acte de urmărire penală în cauza în care cei doi erau cercetați, a precizat DNA.

De asemenea, procurorii îl acuză pe Popoviciu că, în 15 și 27 ianuarie 2009, i-ar fi promis aceluiași denunțător, prin intermediul lui Ilie Cornel Șerban, șeful DGIPI la acea vreme, cât și în mod direct, o funcție în cadrul acestei instituții, precum și sprijin în activitatea profesională în viitor.

„Modalitatea majoră prin care inculpații Șerban Ilie Cornel și Pitcovici Petru Daniel i-au ajutat pe inculpații Alecu Ioan Niculae și Popoviciu Gabriel-Aurel constă în aceea că, după încercarea de cumpărare a ofițerului de poliție judiciară, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, au continuat activitatea infracțională și s-au implicat în activitatea de urmărire penală indicând ce persoane trebuie audiate, câte, precum și ce documente trebuie ridicate de la universitate”, au mai notat procurorii în rechizitoriul trimis instanței.

Procurorii au dispus disjungerea din această cauză și continuarea actelor de urmărire penală față de Ilie Cornel Șerban și sub aspectul săvârșii infracțiunii de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine de foloase.

Citește și