Punct farmaceutic pentru angajații Camerei, cu reducere 10-20% și orice medicament adus în 2-4 ore
Conducerea Camerei Deputaților a aprobat, luni, redeschiderea punctului de eliberare a rețetelor medicale pentru demnitari și angajați din Palatul Parlamentului, care va asigura medicamentele de maximă urgență, reduse cu 10-20% față de prețul pieței, iar orice medicament poate fi adus în 2-4 ore.
Secretarul Camerei Niculae Mircovici a făcut acest anunț, după ședința Biroului Permanent, arătând că „s-a aprobat redeschiderea farmaciei, în principal, pentru angajați, pentru ca să nu mai trebuiască să meargă în oraș să ridice medicamentele”.
Potrivit memorandumului intern, punctul farmaceutic pentru eliberarea medicamentelor prescrise în retețele medicale compensate și cu plata directă, propus spre reînființare, poate asigura medicamentele de maximă urgență; medicamente reduse cu 10-20% față de prețul pieței; baza de date a medicamentelor poate fi accesată în timp real de către farmacist, iar orice medicament, inclusiv cele pe bază de rețetă, poate fi adus în 2-4 ore.
De asemenea, se vor elibera rețete compensate și gratuite (veterani, ASRL și diagnostic) recomandate de medicii de familie ce deservesc cabinetele medicale ale Camerei Deputaților și Senatului care au contract cu Casa de Asigurări OPSNAJ, se pot elibera rețete de urgență și cronice cu plata directă pentru medicamente ce nu se află pe lista medicamentelor compensate.
Totodată, se vor elibera cu plata directă și medicamente de urgență pentru cazurile consultate de medicii aflați în incinta cabinetelor din Camera Deputaților și Senat, în timpul acțiunilor Parlamentului desfășurate pe perioade mai lungi, cu participarea unor invitați sau delegații străine.
Memorandumul intern mai precizează că în anul 1995 a fost înființat în incinta Palatului Parlamentului un cabinet medical care să asigure servicii de specialitate pentru delegații, participanți la diverse conferințe și acțiuni ce se desfășoară în Camera Deputaților, precum și pentru deputați și salariați, iar în anul 1998, „în urma numeroaselor solicitări venite din partea demnitarilor și a salariaților”, s-au dat în folosintă un cabinet stomatologic și un punct farmaceutic.
Punctul farmaceutic a fost desființat în anul 2007, iar, în prezent, s-a prelungit acordul cu CMDTAMP și trebuie reînființat punctul farmaceutic, se arată în memorandum.
„Având în vedere prelungirea acordului cu Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicina Preventivă ( CMDTAMP), vă aducem la cunoștință, spre aprobare, că în urma discuțiilor dintre reprezentanții CMDTAMP și cei ai Camerei Deputaților, pentru a fi în concordanță cu prevederile legale, s-a convenit continuarea activității cabinetelor pentru medicina de famile care asigură asistență medicală și intervențiile de urgență împreună cu serviciul SMURD, precum și reînființarea punctului farmaceutic pentru eliberarea medicamentelor prescrise în rețetele medicale compensate și cu plată directă”, se menționează în memorandum.
Alina Novăceanu, alinaz@mediafax.ro