Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: „Nu trebuie să absolvim cursuri de kamasutra ca să fim oameni normali”
„Biserica Ortodoxă Română este de acord, la nivelul unor ore de informare pe care le poate face profesorul de biologie sau dirigintele, în legătură cu riscurile reale la care se pot expune tinerii care încep o viață sexuală prea timpuriu și dezordonată. (…) Copilul are nevoie de Educație cu majusculă, și nu de educație sexuală intensivă. Nu trebuie să absolvim cursuri de kamasutra ca să fim oameni normali”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Întrebat despre sarcinile și nașterile în rândul adolescentelor din România, el a spus că „nu este vorba de un fenomen, e vorba de cazuri punctuale, probabil numeroase, care însă nu au în spate o cauză legată de absența educației sexuale în școală”.
„Toate aceste cazuri care se invocă au în spate, de fapt, motive sociologice: abandon școlar, plecarea părinților în străinătate, lipsa de acces la informare virtuală, deci pe internet, în mediul rural, și nu în ultimul rând, apartenența la o anumită etnie unde, după cum știm, viața sexuală se începe mult mai devreme”, a mai spus el. .