Puteau fi salvate 12 vieți? Gândul a avertizat, pe 1 noiembrie, care sunt riscurile unei decizii întârziate în cazul răniților din Colectiv

Publicat: 07 11. 2015, 21:02
Actualizat: 28 11. 2015, 16:28

Vă prezentăm mai jos textul publicat de Gândul pe 1 noiembrie și problemele semnalate care s-au confimat, din păcate, până azi, când numărul deceselor a ajuns la 41. (Detalii aici)

Pentru mulți dintre tinerii răniți în Colectiv, timpul s-a scurs până acum în defavoarea lor. În numai 24 de ore, numărul celor ajunși în stare critică aproape s-a triplat. Din fața Spitalului Universitar, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că de ieri până azi de la 35 de pacienți în stare critică s-a ajuns la 90. Mai mult, premierul Victor Ponta a anunțat că există riscul ca numărul deceselor să se dubleze. Dincolo de eforturile, uneori supraomenești ale medicilor, la nivel de responsabilitate se ridică din umeri. Nu se răspunde dacă s-a făcut absolut totul ca acești oameni să fie salvați, preferându-se să se ridice din umeri și să se bifeze public implicarea în acest caz, prin declarații și pelerinaje la locul tragediei, la spitalele unde răniții sunt internați sau pe rețelele de socializare. Multe întrebări rămân încă fără răspuns, în vreme ce secundele par a se scurge către un deznodământ tragic.

Pentru că dincolo de puterea organismului fiecăruia dintre răniți de a lupta, există o serie de condiții care medical trebuie îndeplinite astfel încât șansele lor la viață să crească, de la tratamente de ultimă generație, la sânge, piele artificială – care nu există deocamdată, aparatură. De asemenea, în fața unei tragedii cu care nu s-au mai confruntat până acum, medicii și asistentele au venit de acasă, muncind până la epuizare. Supravegherea trebuie însă să fie permanentă, iar deocamdată nu s-a prezentat o soluție pentru situația în care, fizic cel puțin, medicii vor ceda. În toată această situație, vorbim despre cazuri extrem de grave.

„În aceste condiții, dacă pacienții aflați în stare critică trec de 7 zile, mulțumim lui Dumnezeu”, a comentat un medic din prima linie.

Ce șanse de supraviețuire au? Ministrul nu a răspuns și nu a prezentat referințe precise privindu-i pe cei aflați în stare critică. Surse medicale susțin că acestea depind de răspunsul personal al fiecărui pacient în parte, intervalul în care acesta poate ieși din starea critică fiind între 5 și 30 de zile, perioadă în care posibilitatea de a interveni decesul este de 50%. Pericolul nu dispare iar raportul viață-moarte 50% – 50% se menține pe durata întregii luni. Aceasta în cazul în care vorbim de arsuri pe suprafețe de mai puțin de 60% din corp, în cazul celor cu 90% de exemplu șansele fiind aproape nule.

„Pe o statistică medicală corectă, cei 90 au șansa de a muri mare, nu doar 50%. Ei sunt în risc foarte mare să moară”, a decarat sursele medicale citate.

Complicațiile care pot apărea în astfel de situații având în vedere leziunile interne și externe sunt respiratorii, cardio-vasculare, renale sau infecțioase.

De ce personal medical este nevoie pentru fiecare pacient pentru a fi menținut în viață? Pentru fiecare pacient este nevoie de persional medical specializat în chirurgie plastică și reconstructivă, terapie intensivă, chrurgie generală, ORL, oftalmologie, pneumofiziologie, nefrologie, cardiologie, endocrinologie, boli infecțioase. Pentru fiecare bolnav este nevoie de un colectiv interdisciplinar care să anticipeze evoluția. Pentru fiecare este nevoie de camere izolate, și supraveghere permanentă din partea a cel puțin două persoane, asistent și infirmier. 

Există personal medical suficient pentru cazurile grave? În acest moment, au fost chemați de acasă medicii și asistentele pentru a lucra suplimentar. S-au schimbat protocoale cu alte spitale. Problema se pune ce se va întâmpla în momentul în care medicii vor fi epuizați. Autoritățile nu a făcut un scenariu și nu au dat o soluție pentru această situație.

Există resurse suficiente pentru gestionare unor cazuri de asemenea complexitate? Autoritățile nu au niciun răspuns până acum. Medicii susțin că pentru moment există personal care să se ocupe de astfel de cazuri, însă recunosc că „întotdeauna mai e este nevoie de ajutor”

Ar trebui ca România să ceară ajutor internațional din partea țărilor care au competență mai mare în domeniu? Medicii susțin că nu ar strica expertiza colegilor lor din țări care au mai multe cazuri din cauza conflictelor care se manifestă în interior sau în care sunt implicate și cresc incidența unor astfel de situații.

Există vreun demers al Ministerului Sănătății de a apela la expertiza internațională în astfel de cazuri? Până în acest moment , nu există un răspuns din partea Ministrului Sănătății.

De ce nu se comunică public date exacte despre cazurile extrem de grave pentru a se putea acționa în ajutorul lor? Nici această întrebare nu are încă un răspuns.

Gândul vi-i prezintă mai jos pe câțiva dintre răniții, idenficați pe platforma de socializare. Sunt tineri, frumoși și au nevoie de ajutor.

Ionuț Sălăjan, 41 de ani. Mesajul scris pe Facebook de sotia sa, Alina: „Ionut a avut ghinionul sa fie printre victimele tragediei din club. A fost operat, are arsuri pe fata, mâini si torace…l-am vazut, si înainte de operație si după. Înainte era negru nici nu l-am recunoscut. După operație am reușit sa intru la reanimare si să-l vad. Nu pot sa va spun cum arata…era conștient, am vorbit cu el dar e pe morfina ca are dureri. Doamne ce am văzut acolo. E tragic. Va rog sa va rugați lui Dumnezeu pt toți sa supraviețuiască”

UPDATE. Alexandra Matache, 26 de ani, A MURIT. Mama Alexandrei scria pe Facebook: „Din suflet va rog fiti alături de fiica mea Alexis Matache rugati-va pentru ea sa se facă bine” „Prietena noastra Alexis Matache are mare mare nevoie de sange (grupa 01) !! Daca mergeti sa donati, va rog din suflet sa lasati numele ei – Alexandra Matache (internata la Bagdasar – Arseni)”, face un apel un prieten al tinerei.

Golu Tudor, chitarist. Sora sa a postat următorul mesaj pe Facebook: „Fratele meu este in stare grava la spitalul municipal in urma incendiului din club Colectiv. Va rog din suflet pe cei care puteti dona sange sa donati maine la centrul de donare si transfuzii pentru Tudor Golu. Multumesc!”

Istrate Claudiu Bogdan, 22 de ani. Tatal său scrie pe Facebook cerând oamenilor să doneze sânge: „Dragi prieteni, Va scriu în numele lui Bogdan, pentru ca din păcate el o vreme nu poate fi activ pe fb. Va roagă sa faceți un efort și sa donați sânge pentru el. Viata lui depinde de acest ajutor. Mulțumesc, Tatăl lui Bogdan”. Și mama sa face un apel disperat pentru ajutor: „Dragi prieteni, Bogdan are MARE nevoie de sange! Starea lui este grava… prognosticul medicilor e rezervat. Urmeaza zile critice pentru el… Va rog sa fiti alaturi de el la greu! IMPORTANT! Puteti dona orice grupa, specificand ca este pentru Claudiu Bogdan Istrate, internat la Spitalul Bagdasar Arseni.Va suntem recunoscatori pentru ajutor.”

 

Teodora Maftei, fotojurnalist. Costin Stucan, redactor șef la Prosport: „Jurnalistul sportiv Teodora Maftei este internată la terapie intensivă cu arsuri severe, întinse pe o suprafața mare din corp. Starea ei este gravă, însă e stabilă, iar doctorii o țin sub sedative pentru durerile atroce. Pentru Teo, un fotograf pasionat și talentat care se afla în prima linie în club, lângă scenă, pentru a prinde emoția unui concert rock, durerile și lupta nu sunt noi. E o veterană. „Uneori e nevoie să mori puțin ca să simți cu adevărat că trăiești”, mărturisea ea în urmă cu câțiva ani pentru Perfecte.ro. Nu e un citat de genul celor care-ți umplu dimineața contul de Facebook. Teo a suferit șapte intervenții chirugicale, dintre care trei pe creier, pentru ameliorarea simptomelor unui sindrom care încearcă să alieneze o tânără trecută de 30 de ani”

Liviu Zaharescu, fotograf. „Stay strong my brothers…. RIP to all those who have fallen..!!! May the force be with you, always!” „Fii tare, Liviu. Mai avem concerte de vazut, beri de baut si muulte multe poze de facut!!…Asteptam veste cea buna!\m/”, sunt câteva dintre mesajele transmise pe pagina de Facebook a lui Liviu.

Flavia Lupu. Prietenul ei a salvat-o din infernul din Colectiv, s-a întors după alții, însă nu a mai ieșit, pierzându-si viața. „Claudiu Petre, om frumos, eroul nostru care ne-ai salvat-o pe Flavia. Nu sunt cuvinte pentru tragedia de aseara”, scrie cineva pe Facebook.

Alexandra Furnea.

UPDATE DECEDATĂ. Liliana Gheorghe

Mircea Băcanu, 25 de ani