Putin l-a invitat pe Obama să viziteze Rusia în 2013
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a invitat pe omologul său american, Barack Obama, să viziteze Rusia în 2013. „Aștept cu nerăbdare posibilitatea de a continua dialogul nostru semnificativ și sincer”, se menționează în telegrama șefului statului rus, citată de Interfax.
Cooperarea dintre Rusia și SUA este esențială pentru asigurarea unei dezvoltări stabile și sigure în lume, se mai arată în telegrama trimisă de președintele Rusiei omologului său american.
Miercuri președintele rus i-a trimis o telegramă președintelui american pentru a-l felicita pentru realegerea sa în funcție, potrivit AFP, care cita purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Pesko.
Peskov a făcut aluzie la politica de „relansare” a relațiilor ruso-americane, lansată de Obama și de predecesorul lui Putin la Kremlin, Dmitri Medvedev. Totuși, relațiile ruso-americane au început să se deterioreze după ce Putin a câștigat un al treilea mandat prezidențial.
Confruntat în ultimele luni cu o mișcare de contestare fără precedent, el a acuzat Departamentul de Stat american că finanțează organizatorii unor manifestații ale opoziției în Rusia și a plasat sub un control strict organizațiile neguvernamentale care beneficiază de finanțare externă, obligându-le să se înregistreze ca „agenți străini”.