Prima pagină » Știri » Putin vrea dezvoltarea unei „mari asocieri eurasiatice”. Ce presupune proiectul „Eurasia Mare”

Putin vrea dezvoltarea unei „mari asocieri eurasiatice”. Ce presupune proiectul „Eurasia Mare”

Putin vrea dezvoltarea unei „mari asocieri eurasiatice”. Ce presupune proiectul „Eurasia Mare”

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut joi conturarea unei strategii de dezvoltare a unei „mari asocieri eurasiatice”, care să facă faţă noilor provocări internaţionale, cum ar fi acţiunile statelor occidentale împotriva ţărilor care au „politici independente”.

„A sosit momentul să elaborăm o strategie integrală de dezvoltare pentru o mare asociere eurasiatică ce trebuie să reflecte provocările cheie cu care ne confruntăm” şi care să facă paşii necesari pentru noi acorduri complementare regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a indicat Putin în intervenţia sa prin legătură video la Forumul Economic Eurasiatic care se desfăşoară la Bişkek, capitala Kîrgîzstanului, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Acest forum, premergător summitului de vineri al Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), reuneşte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Rusia.

La rândul său, preşedintele kazah Kasim-Yomart Tokaiev, prezent în persoană la forum, a apreciat drept posibilă implementarea mega-proiectului denumit ”Eurasia Mare”, propus de Putin şi care prevede în esenţă sporirea cooperării economice cu China a statelor din această regiune foste republici sovietice.

„Mai devreme sau mai târziu, îl vom implementa. Şi, cum a spus preşedintele rus Vladimir Vladimirovici (Putin), este posibil ca şi alte ţări să se poată alătura” acestui proiect, a afirmat Tokaiev.

Această iniţiativă a preşedintelui rus prevedea iniţial şi posibilitatea participării unor ţări europene la proiectul „Eurasia Mare”.

Referindu-se la sancţiunile occidentale impuse ţării sale şi Belarusului după agresiunea militară a Rusiei contra Ucrainei, Vladimir Putin a susţinut că acestea au ca scop „izolarea şi slăbirea” ţărilor care dezvoltă „politici independente”, dar pe care „niciun jandarm mondial” nu le va putea opri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum