RABLA 2013. Aproape 290 de dosare depuse de REMAT-uri și peste 100 de către dealeri auto. Când va începe distribuirea tichetelor
Aproape 290 de REMAT-uri și peste 100 de dealeri auto s-au înscris în Programul „Rabla 2013”, distribuirea tichetelor va începe după publicarea listelor cu cei care vor fi validați, persoanele fizice și juridice putând apoi să depună dosarele pentru obținerea primei de casare de 6.500 de lei.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a înregistrat 288 de dosare depuse de colectori și 105 de la dealeri auto până în 23 mai, data limită de depunere a solicitărilor pentru Programul „Rabla 2013”, a anunțat, vineri, instituția.
Dosarele depuse și documentația aferentă sunt în analiza reprezentanților Administrației Fondului pentru Mediu.
„AFM va urgenta procedura de validare, având în vedere volumul mare de dosare depuse spre analiză, astfel încât lista producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor autorizați și cea a operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz să fie publicate în cel mai scurt timp posibil pe site-ul AFM, (www.afm.ro). Această listă va putea fi consultată de persoanele fizice și juridice care vor dori să se înscrie în program”, a declarat președintele instituției, Adrian Gearâp.
După publicarea listelor cu colectorii și producătorii sau dealerii validați, eventualele contestații pot fi depuse la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, în termen de două zile.
După soluționarea eventualelor contestații, Administrația Fondului pentru Mediu va distribui tichetele la colectorii validați. Repartizarea tichetelor valorice nu va fi egală în fiecare județ și se va realiza în funcție de numărul mașinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto județene, conform statisticilor realizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Permiselor.
După finalizarea acestor proceduri premergătoare, persoanele fizice și juridice, dar și instituțiile publice interesate își pot depune dosarele de înscriere în Programul „Rabla 2013”. Cei interesați pot consulta Ghidul de finanțare pe site-ul AFM, în care sunt prevăzute atât condițiile de eligibilitate, cât și documentația necesară pentru înscrierea în program.
Administrația Fondului pentru Mediu a precizat că distribuirea tichetelor pentru Programul „Rabla 2013” nu a început încă, mențiunea fiind făcută întrucât în presă au apărut informații privind distribuira acestora.
În acest an, Administrația Fondului pentru Mediu va emite 20.000 de tichete pentru Programul „Rabla”, dintre care 17.000 pentru persoane fizice și juridice, iar 3.000 pentru instituțiile publice.
În cadrul programului din acest an se va putea folosi un singur tichet valoric pentru achiziționarea unui autovehicul nou, față de trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, față de 3.800 lei cât valora în 2012.
Sesiunea se va desfășura într-o singură etapă, iar termenul-limită în care tichetele vor fi acceptate este 20 noiembrie.
Prin Programul „Rabla”, derulat anual, din 2005 și până în prezent, au fost casate 459.775 de autoturisme uzate și au fost achiziționate 225.869 de autoturisme noi.