RADET intră, oficial, în insolvență

Publicat: 05 10. 2016, 15:14
Actualizat: 13 06. 2018, 19:39
„Admite cererea debitorului Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr 85. 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, deschide procedura generală a insolvenței împotriva debitorului Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București”, se arată în decizia dată, miercuri, de magistrații Tribunalului București. Judecătorii au fixat ca termen limită de depunere de către creditori a opozițiilor în 10 zile de la notificare. Decizia poate fi atacată tot la Tribunalul București cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.
 
RADET are de achitat datorii de 3,9 miliarde lei numai către furnizorul de energie, Electrocentrale București. Odată cu intrarea în insolvență, toate veniturile RADET vor fi dirijate cu prioritate către creditori. Potrivit legii, entitatea juridică declarată în stare de insolvență nu poate face investiții, își plătește eșalonat datoriile în funcție de lista creditorilor, prioritate având statul și angajații, iar întregul activ patrimonial este gestionat de un terț numit prin hotărâre judecătorească.
 
Practic, managementul instituției este preluat de către o altă companie, un lichidator cu expertiză numit de instanța de contencios administrativ.
 
Ca regie autonomă, RADET intră în insolvență cu obligația de a respecta principiile maximizării gradului de valorificare a activelor și de achitare a creanțelor. În perioada de insolvență, se merge pe costuri minime și acordarea unui tratament egal creditorilor de a-și recupera fondurile în mod eșalonat prin înscrierea la așa numita masă credală.
 
Insolvența impune, după caz, valorificarea activelor, reducerea la zero a investițiilor și reorganizarea pentru protejarea creditorilor. Au prioritate creditorii care asigură fluxul curent de venituri pentru desfășurarea activității de bază. Administrarea procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență este asigurată de către practicieni în insolvență și desfășurarea acestora are loc sub controlul instanței de judecată.
 
„Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, astfel: a) insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă; b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței”, se arată în legea care reglementează insolvența.
 
RADET are datorii către Electrocentrale București în valoare de peste 3,9 miliarde lei. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat că insolvența RADET reprezintă cea mai sigură cale de protejare a bucureștenilor în privința furnizării apei calde. Și Consiliul de Administrație al ELCEN a decis înaintarea cererii de intrare în insolvență a societății către Tribunalul București, potrivit unui comunicat al companiei.