Radu Herjeu, noul membru al CNA, a ieșit din incompatibilitate
„Începând cu această ședință, domnul Herjeu nu mai este incompatibil și are drept de vot”, a anunțat membrul CNA Monica Gubernat, cea care prezidează ședința de joi a Consiliului.
Radu Herjeu a fost numit, pe 9 februarie, membru titular în CNA de plenul Parlamentului, pentru un mandat de șase ani, fiind susținut în această funcție de grupurile PSD din Parlament. Acesta este primul mandat de membru CNA pentru Radu Herjeu.
Pe 19 martie, Radu Herjeu a participat la prima ședință publică a instituției, dar a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că nu poate să voteze în nicio speță discutată de Consiliu, din cauză că este și președintele a două ONG-uri, fapt care este incompatibil cu funcția deținută din CNA.
În ciuda faptului că nu a avut atunci drept de vot, Radu Herjeu a asigurat cvorumul CNA într-o chestiune delicată, introducerea pe ordinea de zi a ședinței din 19 martie a unei propuneri făcute de membrul CNA Monica Gubernat. Gubernat a propus adoptarea de către CNA a unei decizii prin care să se solicite Parlamentului revocarea Laurei Georgescu din funcția de președinte al Consiliului.
Decizia a fost luată în cele din urmă prin votul a șase membri ai Consiliului, într-o ședință cu ușile închise, la care au participat Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu (fără drept de vot), Gabriel Tufeanu, Monica Gubernat, Valentin Jucan și Florin Gabrea. La luarea acestei decizii nu au participat Laura Georgescu, președintele CNA, și alți doi membri ai Consiliului, Lorand Turos și Viorel Vasile Buda. Acesta din urmă se afla în concediu.
Întrebat, la momentul respectiv, de agenția MEDIAFAX de ce nu are drept de vot, Radu Herjeu a spus că este președintele a două ONG-uri, respectiv Societatea pentru Cultură, Oameni și Prietenie și Asociația Clubul „Nouă ne Pasă!”.
„Sunt președintele unor ONG-uri și trebuie să-mi dea voie statul să nu mai fiu (…) Sunt două ONG-uri, unul vechi de 24 de ani și unul mai nou – Societatea pentru Cultură, Oameni și Prietenie și Asociația Clubul Nouă ne Pasă!. Sunt președinte la amândouă. Ca să nu mai fiu președinte, judecătorul trebuie să aprobe demisia mea”, a spus Radu Herjeu, în 19 martie.
El a mai spus că, potrivit Legii audiovizualului, nu are voie să îndeplinească alte funcții decât cea de la CNA. „Sigur, unii au spus că nu are nicio legătură, alții au spus că are, oricum în declarația de interese te pune să specifici clar dacă ești membru (al vreunei asociații, n.r.) și dacă îndeplinești funcții în cadrul (acestora, n.r.) (….) Am presupus și juridicul de la CNA mi-a spus că e incompatibil (funcția de membru al CNA, n.r.) cu funcția de președinte al unui ong”, a mai spus Radu Herjeu, pentru MEDIAFAX.
Potrivit articolului 12 din Legea audiovizualului, „(1) Membrii Consiliului au funcție de demnitate publică asimilată funcției de secretar de stat. (2) Calitatea de membru al Consiliului este incompatibilă cu funcțiile publice sau private, cu excepția celor didactice, dacă nu dau naștere unor conflicte de interese. (3) În timpul exercitării mandatului membrii Consiliului nu pot face parte din partide sau din alte structuri politice. (4) Membrii Consiliului nu au dreptul să dețină acțiuni sau părți sociale, direct sau indirect, la societăți comerciale cu activități în domenii în care ei s-ar afla în conflict de interese cu calitatea de membru al Consiliului”.
Potrivit alineatului 5 din același articol al Legii audiovizualului, membrii Consiliului care, în momentul numirii, se află în una dintre aceste situații „au la dispoziție un termen de cel mult trei luni pentru renunțarea la calitatea sau la acțiunile respective, perioadă în care nu au drept de vot în cadrul Consiliului”.
Totuși, pe 19 martie, Radu Herjeu se afla în această situație de peste o lună. Astfel, întrebat dacă sunt șanse să se încheie procedurile din instanță prin care el nu va mai fi președinte al celor două ONG-uri, Radu Herjeu a spus că speră că săptămâna viitoare sau „cât de curând” să se rezolve acest aspect.
El a subliniat însă la momentul respectiv că poate participa la ședințe CNA, fără a avea însă drept de vot. „Am 90 de zile să rezolv. Am dreptul să particip fără drept de vot. Deciziile se iau cu prezența a 8 membri (ai CNA, n.r.) și cu votul a șase. Nu scrie că 8 membri cu drept de vot. Iar eu sunt membru al CNA din 9 februarie, nu sunt în nicio incompatibilitate, de aceea legiuitorul mi-a dat 3 luni”, a spus Herjeu, precizând că de fapt ar fi în incompatibilitate în momentul în care și-ar exercita votul în CNA.
Întrebat dacă a fost chemat special la ședința de din 19 martie a CNA, care a fost una delicată, având în vedere decizia luată cu ușile închise în privința retragerii sprijinului Laurei Georgescu și solicitării care a fost făcută Parlamentului de revocare a acesteia din funcția de președinte al Consiliului, Radu Herjeu a spus că nu a fost chemat de nimeni și că „habar nu a avut” că urma să se discute acest subiect, care nu fusese anunțat în prealabil pe ordinea de zi a ședinței.
De asemenea, Herjeu a susținut atunci că a fost o „coincidență” decizia lui de a participa chiar la ședința din 19 martie, în care s-a discutat subiectul care o privea pe Laura Georgescu.