Radu Mazăre, în rolul Croitorașului cel viteaz la Rahova. Fostul edil a vrut la atelierul auto, dar a ajuns la mașina de cusut
Fratele fostului edil a declarat la Antena 3 că Radu Mazăre și-ar fi dorit să fie repartizat la atelierul auto: „Am vorbit și astăzi cu el, mi-a spus că a fost repartizat să lucreze la atelierul de croitorie al penitenciarului. El poate ar fi avut o preferință spre atelierul auto, dar nu înseamnă că la atelierul de croitorie nu e bine. O să vadă cum se adaptează și dacă ar fi vreo problemă, poate face o solicitare să fie transferat la atelierul auto. Dar nu e decizia lui”, a spus Mihai Mazăre.
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost extrădat din Madagascar pentru a-și ispăși pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor.
O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanței să rămână în această unitate de detenție, în regim închis, până în anul 2021. Fostul edil se află în celulă cu trei persoane, doi cetățeni de origine turcă și un român.