Radu Mazăre: Nicușor Constantinescu e disperat să revină în țară, dar dacă vine aici și îl bagă la beci?
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, că Nicușor Constantinescu este „disperat” să revină în România pentru că nu mai poate rezista în America. El susține că Nicușor Constantinescu i-a cerut sfatul în această decizie, dar că el nu l-a putut sfătui pentru că este o chestiune mult prea personală și riscantă.
„Am vorbit cu el acum vreo 3-4 zile. Tremură carnea pe el să vină în țară. E disperat, a zis că nu mai poate să stea acolo. Și m-a întrebat ce să facă. El vrea să vină, dar eu ce pot să-l sfătuiesc, asta e o chestiune mult prea personală, e o decizie…Dacă vine aici și-l bagă la beci și Doamne ferește îl afectează medical…El e disperat să vină în țară (…) Nicu vrea să vină, eu vreau să plec”, a adăugat Mazăre, care nu are voie să părăsească țara, aceasta fiind una dintre condițiile controlului judiciar sub care se află de cinci luni.
Nicușor Constantinescu, cercetat de DNA în mai multe dosare, se află de mai multe luni în SUA, la tratament pentru cancer de prostată.
Tribunalul București a dispus, în 23 iulie, arestarea lui Nicușor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care președintele suspendat al CJ Constanța fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel București.
Decizia a fost menținută în 7 august de Curtea de Apel București, care a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că „inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York”, la momentul cererii Direcției Naționale Anticorupție.
În 29 august, tot Curtea de Apel București a admis o contestația în anulare a procurorilor anticorupție, stabilind astfel ca Tribunalul București să emită mandat european de arestare pe numele lui Nicușor Constantinescu și să-l dea pe acesta în urmărire internațională.
Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internațional de arestare, după ce acesta nu a revenit în țară în urma unei operații făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menținută de Curtea de Apel București, motiv pentru care mandatul a fost anulat.
Nicușor Constantinescu arăta, într-un comunicat transmis recent, că a informat mai multe instituții, între care Ambasada SUA și Departamentul de Stat al SUA, despre „deciziile abuzive” luate împotriva sa.
Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, în altul că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, șeful CJ Constanța este cercetat pentru luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziții, 15 cartușe de calibrul nouă milimetri.