Întrebat, la finalul ședinței Consiliului Local, dacă va mai fi organizat „Carnavalionul”, Mazăre a răspuns: „În principiu, cred că nu pentru că costurile lui sunt foarte mari. Artiștii ne cer niște sume fabuloase, ne cer 50.000 de euro pentru un spectacol, având în vedere că trebuie să facem în patru locuri…Păi, Bănică, Loredana, Brenciu. Nu pot și nu cred că e normal să dăm jumătate de milion de euro ca să organizăm un Carnavalion pentru trei ore, chiar mi se pare că ne îmi bat joc de bani”.
Radu Mazăre anunțase, în vară, că, pentru prima dată, în acest an Primăria va organiza Revelionul în stradă, în patru intersecții din oraș.
„Carnavalionul va fi organizat în intersecții. O să blocăm patru intersecții și o să dăm rute alternative. (…) Nu știu cât va costa și nici în ce va consta, dar o să vă spun la momentul respectiv. În orice caz, mare parte din populație o să fie pe stradă împreună cu mine”, susținea Radu Mazăre în urmă cu două luni.