Radu Nemeș, capul grupului de afaceri cu motorină conectat la ANAF

Publicat: 10 07. 2012, 21:51
Actualizat: 10 07. 2012, 21:51

Băcăuanul de 37 de ani este acuzat de procurorii anticorupție că este coordonatorul grupului infracțional organizat care a comis evaziunea fiscală cu produse petroliere. Nemeș este acuzat de complicitate la evaziune fiscală și constituire a unui grup infracțional organizat.

Firma lui Nemeș, SC Excella Real Grup SRL din localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța, a fost cea prin care s-au derulat operațiunile cu produse petroliere – motorină și benzină. Alături de Nemeș au mai fost reținuți soția sa, Dana Nemeș, administrator al firmei, George Guliu, administrator al firmei, precum și Nicoleta Georgiana Lengiu, contabila firmei.

Radu Nemeș mai deține alte trei firme, dintre care una se află în insolvență.

Prevision Show, înființată în februarie 2010 în Mogoșoaia, are ca obiect de activitate gestionarea de portaluri web și prelucrarea de date. Nemeș deține 50% din firmă, alături de astrologul Gheorghe Ianoș, cu 50%. Cei doi au înființat o televiziune online denumită Symbol TV, care în prezent nu mai emite, însă ale cărei emisiuni de astrologie pot fi găsite pe youtube.

Nemeș mai deține firma Tri Invest Standard, înființată în octombrie 2005, la Pitești, care se ocupă cu comerțul de combustibili. Firma figura în 2011 printre cei mai mari datornici la stat, cu datorii de peste 50 de miliarde de lei vechi, însă în 2012, din portalul ANAF, reiese că acestea au fost achitate.

A treia firmă a lui Nemeș se numește Win Pass Oil, înființată în august 2004, la Pitești, care acum se află în insolvență. Firma are ca obiect de activitate transporturile aeriene de pasageri și este deținută de Nemeș în proporție de 98% și de Mircea Amedeo Amariei, cu 2%.