Prima pagină » Știri » Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, despre perioada în care vom avea o creștere a cazurilor de la terapie intensivă: „Cel mai probabil, spre sfârșitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare”

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, despre perioada în care vom avea o creștere a cazurilor de la terapie intensivă: „Cel mai probabil, spre sfârșitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare”

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, despre perioada în care vom avea o creștere a cazurilor de la terapie intensivă: „Cel mai probabil, spre sfârșitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare”

Dr. Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca din Capitală, a declarat miercuri – la B1 TV – că nu numărul de cazuri noi de COVID-19 în sine creează cea mai mare îngrijorare, ci faptul că acest „număr enorm de pacienți va determina o creștere a numărului de cazuri în Terapie Intensivă”.

„În mod cert ne vom apropia de depășirea acestui prag, pentru că măsurile implementate au nevoie de o perioadă de latență, de undeva la 10, 12, 14 zile din momentul implementării, pentru a putea avea efecte. Cel mai probabil și în zilele următoare va exista o creștere, pentru că este o inerție a pandemiei. Transmiterea aceasta intracomunitară a fost extrem de accelerată, mai ales în zonele supraaglomerate cum este Bucureștiul, pentru că din păcate nu numărul de cazuri nou diagnosticate creează, să spunem, cea mai mare îngrijorare, ci faptul că acest număr enorm de pacienți va determina o creștere a numărului de cazuri în Terapie Intensivă. Accelerarea încă n-a apărut, pentru că, vă spuneam, există și aici o întârziere, între momentul diagnosticului cu SARS-CoV-2 și momentul apariției simptomelor de gravitate. Cel mai probabil spre sfârșitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare vom avea o accelerare a numărului de cazuri în Terapie Intensivă, ceea ce va crea mari probleme pentru zonele de focar, unde, din păcate, locurile sunt aproape epuizate”, a precizat Radu Țincu, miercuri, în direct pe B1 TV.

Acesta a comentat și situația persoanelor care, în ciuda faptului că acum pacienții cu forme ușoare de boală sau cei asimptomatici pot să stea acasă, vor totuși să fie consultați de un medic, așa cum s-a recomandat.

„Este foarte adevărat acest lucru. Gândiți-vă că presiunea pe spitalele de boli infecțioase care trebuie să realizeze aceste consulturi este din ce în ce mai mare. E o presiune uriașă. Avem în București, am avut peste 700 de cazuri aproape în fiecare zi – acești pacienți doar să fie evaluați, doar să li se facă anumite investigații necesită timp și personal medical care să se ocupe de ei, lucru care creează din nou presiune foarte mare. Este evident că în acest moment este nevoie de suportul tuturor instituțiilor medicale, atât a rețelei medicilor de familie sau a altor rețele medicale de la instituțiile unde aceștia lucrează, sau instituții care pot să ofere suport medical. DSP-urile n-o să poată face față, pentru că avem un val uriaș de îmbolnăviri. Este foarte greu să poți suna în acest moment și să vorbești cu cei de la DSP, pentru că acolo se desfășoară anumite anchete epidemiologice”, a spus acesta.

Medicul Radu Țincu a mai afirmat că situația devine din ce în ce mai dificilă.

„De aceea, cred că este esențial ca acum, măcar în ultimul ceas, să înțelegem că va trebui să respectăm toate aceste măsuri și cred că autoritățile trebuie să instituie ferm și prompt aceste măsuri sanitare, având în vedere că efectul lor nu va fi imediat”, a subliniat el.

Virgil Musta, despre cum a ajuns un pacient să fie internat la ATI: Soluția a fost că a murit cineva și a eliberat locul. Sunt traume psihice care vor rămâne în mintea medicilor care le trăiesc

Virgil Musta, Șeful Secţiei Infecţioase 2 de la Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara, a descris unul dintre momentele tragice petrecute în cadrul instituției medicale. Medicul a povestit cum un pacient a putut fi tratat în secția de Terapie Intensivă, după ce un altul a murit, eliberând astfel locul.

Medicul a atras atenția asupra faptului că personalul medical se confruntă cu situații extrem de dificile:

„Au un mare stres că nu sunt locuri, se dau telefoane, nu sunt locuri, pacientul stă în salvare pentru că are nevoie de oxigen. Nu numai că sunt speriați, sunt deprimați”, a spus medicul despre colegii săi, pentru Press Alert.

Medicul de la Timișoara a povestit cazul unui pacient care a ocupat locul care a fost eliberat în urma decesului unui alt bolnav de COvid-19, internat la ATI.

„Eu n-o să mă las bătut, lupta mea este să învingem cu cât mai puține sacrificii. Epidemia va fi învinsă, important este să ajungem la momentul când vom avea vaccinul cu cât mai puține pierderi”, a mai punctat Virgil Musta.

Un cunoscut medic cere eliminarea unor medicamente aflate în schema de tratament pentru COVID-19: „Nu au niciun efect și există posibilitatea să crească mortalitatea” (EXCLUSIV)

Hidroxiclorochina, cunoscută sub numele de Plaquenil, şi Lopinavir-Ritonavir, cu denumirea comercială Kaletra, fac parte din schema de tratament aprobată prin ordin de ministru. Un medic român specialist în medicină bazată pe dovezi cere eliminarea acestor două medicamente, după ce a analizat studiile apărute.

Cristian Băicuș, membru al consiliului consultativ Cochrane România și medic la Spitalul Colentina din București, susţine că tratamentele au un număr crescut de efecte secundare, iar beneficiile lipsesc.

Mai mult, reputatul doctor a folosit el însuși Plaquenil, timp de două zile, atunci când a fost infectat cu SARS-COV-2: „Am renunțat la el pentru că am avut dureri abdominale”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
-17 grade Celsius în România. Pe ce dată vine "iarna secolului", potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Greșeala făcută de o gospodină din Brăila, pe salata Boeuf. Când au citit mesajul, invitații și-au dat coate 🤭
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea