Prima pagină » Știri » Raed Arafat a inaugurat Dispeceratul integrat al ISU Brașov și al Serviciului Județean de Ambulanță

Raed Arafat a inaugurat Dispeceratul integrat al ISU Brașov și al Serviciului Județean de Ambulanță

Raed Arafat a inaugurat Dispeceratul integrat al ISU Brașov și al Serviciului Județean de Ambulanță
Dispeceratul integrat al ISU Brașov și al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) a fost inaugurat, sâmbătă dimineață, în prezența secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, acesta fiind cel de-al 28-lea dispecerat inaugurat la nivel național, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dispeceratul integrat al ISU Brașov și al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) a fost inaugurat, sâmbătă dimineață, în prezența secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, acesta fiind cel de-al 28-lea dispecerat inaugurat la nivel național, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inaugurarea oficială a dispeceratului de la Brașov a avut loc în prezența prefectului județului, Mihai Mohaci, și a reprezentanților autorităților locale.

„Acesta este cel de-al 28-lea astfel de dispecerat care a fost inaugurat în țară. Ne propunem ca până la sfârșitul anului să inaugurăm astfel de dispecerate în toate județele. Prin intermediul acestor dispecerate se asigură o integrare a deciziei și o utilizare mai bună a resurselor. Acest lucru va permite o eficientizare a întregii activități, atât a ISU, cât și a Serviciilor de Ambulanță. Pe fiecare tură, activitatea este coordonată, alternativ, de câte un medic de la ISU și de la Ambulanță, care decide cu ce fel de efective se va interveni, în funcție de solicitările primite”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Dispeceratul integrat asigură permanent preluarea apelurilor de urgență transmise prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112, cunoaște permanent capacitatea operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bîrsei” al județului Brașov, misiunile care au fost executate sau sunt în curs de executare, situația operativă, forțele și mijloacele angajate în acțiuni, transmite și urmărește executarea ordinelor și dispozițiilor, primește rapoartele operative de la subunitățile de intervenție, asigură menținerea legăturii neîntrerupte cu subunitățile operative, precum și cu forțele cu care cooperează în zona de competență, alertează de îndată subunitatea de intervenție, asigură și menține permanent legătura cu resursele proprii dislocate la locul evenimentului sau cu structurile din care provin acestea.

Întrebat ce părere are despre trecerea Serviciilor Județene de Ambulanță în administrarea Consiliilor Județene, Arafat a spus că acest lucru se află în analiza compartimentelor competente ale ministerului, dar că el este de părere că acest lucru trebuie făcut cu mare atenție, pentru a nu strica ceea ce funcționează bine în prezent.

„O astfel de decizie trebuie foarte atent gândită. Deocamdată ministerul analizează toate implicațiile unei astfel de decizii. În opinia mea trebuie plecat de la ideea de a nu face rău la ce merge bine. Dacă vorbim despre o regionalizare a deciziei în ceea ce privește serviciile de ambulanță, aceasta poate avea efecte benefice pentru o gestionare mai bună a resurselor”, a spus Raed Arafat.

Citește și