Raed Arafat dă asigurări: „Restricții mai dure nu vor exista”
Secretarul de stat Raed Arafat dă asigură că nu vor exista restricții mai dure în România. Acesta a subliniat că măsurile impuse în țara noastră sunt mai „relaxate” decât în alte țări.
Raed Arafat a susținut declarații de presă luni, 29 martie, la Parlament. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat că situația din România privind pandemia nu este stabilă. Însă, acesta a dat asigurări că nu vor fi adoptate măsuri mai stricte.
Arafat dă asigurări: Nu vor exista restricții mai dure
„Situația nu este stabilă. (…) Măsurile sunt chiar mai ușoare decât în alte țări și ne permit să ameliorăm situația cât de cât până când vaccinarea merge mai departe. Noi acum mergem pe ideea că încercăm să controlăm situația, dar să meargă mai bine și campania de vaccinare. Dacă campania de vaccinare merge bine și dacă oamenii se vaccinează și vor veni milioane de doze în următoare perioadă și speranța noastră este ca aceste măsuri să devină istorie pentru noi, să începem să revenim încet, încet la normalitate”, a spus Raed Arafat.
Declarațiile lui Raed Arafat vin în contextul în care recent au fost adoptate noi restricții în țară. Printre acestea se numără mărirea intervalului în care circulația persoanelor este restricționată, precum și reducerea programelor de funcționare pentru operatorii economici. Acestea sunt stabilite în funcție de incidența cazurilor COVID-19 din localitatea respectivă.
Restricțiile care au intrat în vigoare de duminică, 28 martie, au stârnit un val de reacții și tensiuni în întreaga țară. Sute de oameni au ieșit în stradă în mai multe orașe pentru a-și arăta nemulțumirea față de noile măsuri impuse. Au avut loc proteste inclusiv pe parcursul nopții de duminică spre luni, când circulația persoanelor este restricționată.
De asemenea, se anunță noi manifestații după ce liderul AUR, George Simion, i-a chemat pe oameni să protesteze începând cu ora 17:00 în fața prefecturilor din orașele în care locuiesc.