Prima pagină » Știri » Raed Arafat, despre asimptomaticii infectați cu Covid-19 care cer externarea: „Nu se vor izola singuri acasă, ci și familiile lor sunt obligate să stea în carantină”

Raed Arafat, despre asimptomaticii infectați cu Covid-19 care cer externarea: „Nu se vor izola singuri acasă, ci și familiile lor sunt obligate să stea în carantină”

Raed Arafat, despre asimptomaticii infectați cu Covid-19 care cer externarea: „Nu se vor izola singuri acasă, ci și familiile lor sunt obligate să stea în carantină”
România ar putea interzice zborurile din Regatul Unit! Raed Arafat: „Dacă se impun măsuri...”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, a explicat vineri seară, la un post de televiziune, că o persoană asimptomatică care decide să se externeze nu se va izola singur acasă, ci și familia sa este obligată să stea în carantină.

”Copilul lui nu va putea ieți acasă, soția sau soțul nu va putea merge la muncă. El ar trebui să se izoleze în casă într-o cameră unde să nu ajungă ceilalți, baia ar trebui igienizată după fiecare folosire. Mai trebuie să știe că starea lui de sănătate i se poate agrava brusc, iar noi nu avem posibilitatea să-l controlăm zilnic, să-i monitorizăm starea de sănătate. Va fi sunat și întrebat cum se simte, dar nu avem atâția medici disponibili ca să-i monitorizeze pe toti”, a declarat Arafat la Digi 24.

Arafat mai spune că cei care s-au externat la cerere ar putea fi rechemați la control.

Raed Arafat, scenariu sumbru pentru ziua de sâmbătă: „Vom depăşi 850 de cazuri noi de covid-19 în 24 de ore!”

Raed Arafat a mai declarat, pentru același post de televiziune, că potrivit datelor intermediare pe care le are, sâmbătă (18 iulie) se va atinge un nou record de noi cazuri de Covid-19.

Numărul de pacienţi noi înregistraţi în intervalul joi ora 18.00 – vineri ora 18.00, potrivit datelor intermediare la care are acces şeful DSU, era de 866.

Raed Arafat a mai spus că numărul celor care au cerut să fie externaţi, deşi sunt bolnavi, a ajuns la 905.

Arafat a precizat că datele oferite sunt dintr-o raportare intermediară, pe care o primeşte zilnic la ora 18.00. Joi seară, datele de la ora 18 arătau 774 de cazuri, iar în raportarea de vineri de la ora 13, numărul de cazuri a ajuns la 799.

Potrivit acestuia, informaţiile prezentate zilnic in raportul de la ora 13 sunt bazate pe datele raportate la ora 10 a fiecărei zile.

„Nu pot să fiu optimist, vom depăși 1.000 de cazuri pe zi”, a mai precizat Raed Arafat.

Creștere alarmantă a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19

Vineri, la ora 13, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajunsese la 35.802 cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 799 de noi îmbolnăviri, din 18.986 de teste efectuate. 823 de pacienţi cu test pozitiv fuseseră externaţi la cerere.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și