Prima pagină » Coronavirus » Raed Arafat: Este posibil ca la restaurante să se intre cu praguri, cum este la școli

Raed Arafat: Este posibil ca la restaurante să se intre cu praguri, cum este la școli

Raed Arafat: Este posibil ca la restaurante să se intre cu praguri, cum este la școli
Raed Arafat: Este posibil ca la restaurante să se intre cu praguri, cum este la școli / Foto - Hepta

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat la Digi 24 că activitatea restaurantelor ar putea fi organizată în funcție de anumite praguri, după un sistem similar celui aplicat în școli.

În ce context ar putea fi introduse pragurile

Potrivit lui Raed Arafat, accesul în restaurante s-ar putea face pe criteriul unor praguri, similar celor folosite pentru calculul situației din școli.

„Se discută de praguri și e posibil să se intre cu praguri, cum este la școli, de exemplu”, a afirmat Raed Arafat.

„Faptul că suntem la 1,5 nu înseamnă că ce e sub 1,5 e perfect. Acesta e un prag care a fost stabilit. Peste el am început să luăm măsuri. Sunt țări care iau măsuri sub acest prag. Faptul că unii încă sunt la 1 la mie nu trebuie să stea cu picioarele în apă rece să spună totul e perfect, și ei trebuie să vadă cum pot să oprească, să nu crească mai departe. Chiar dacă se stabilesc praguri, dacă se trece peste ele tot vor trebui luate măsuri”, a mai spus secretarul de stat.

Raed Arafat, despre interzicerea pelerinajului de la Iași: „Revenirea asupra interdicției poate fi doar o decizie politică, nu sanitară”

Raed Arafat a spus că nu și-a dorit să comenteze aspectul religios, spunând că mulți l-au criticat pe criteriile religioase.

„Eu am evitat să comentez aspectul religios, tocmai pentru că mulți au încercat să se folosească exact de faptul că „doctorul Arafat nu face parte din credința noastră, înseamnă că are ceva cu noi”. S-a folosit acest lucru în ultimele zile, s-a folosit de către unii într-un stil destul de neplăcut.

Trebuie să înțeleagă lumea că aici nu este vorba nici de disproporție, nici de discriminare, nici de dorința de a face rău unora sau bine altora. Aici este vorba de domeniul sănătății publice.

Deciziile se iau analizând aspectele de sănătate publică. Noi am explicat logica care stă în spatele acestei decizii. Și anume că este riscul de infecție pe drum către, și de acolo înapoi, plus timpul petrecut la fața locului, dacă este un număr foarte mare de oameni”, a spus Raed Arafat.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și