Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat susține că între prioritățile din acest an ale ministerului se numără programe pentru traumă, terapie intensivă și accidente vasculare cerebrale, care au alocate circa 200-220 de milioane de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat, vineri, presei, după ce a participat la bilanțul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, că între prioritățile din acest an ale ministerului se numără programe de dotare legate de partea de asistență medicală de urgență, dar și programe pentru traumă, terapie intensivă și accidente vasculare cerebrale.
„Pe asistență medicală de urgență, continuă dotarea periodică pe care o facem. Sunt două programe – unul pe dotare, legat de dezastre, pe care trebuie să-l finalizăm și după aceea va fi valabil pentru mai mulți ani și unul care este pentru partea de urgență de intervenții zilnice, pe elicoptere și pe ambulanțe. Există fonduri destinate anual pentru aceste proiecte și vom anunța care sunt cantitățile care se vor lua, în curând, după ce se aprobă bugetul. Deci vom continua, până în 2014, să finalizăm cele opt puncte regionale cu elicoptere, până acum avem echipaje aeriene de salvare funcționale în Mureș, București, Iași, Arad și Craiova și urmează să mai înființăm celelalte trei puncte până în 2014 inclusiv. Vor fi dotări pentru serviciile de ambulanță, ambulanțe de tip B. Pe linia sistemului de urgență (…) trecem deja de prespital, de unitatea de primiri urgență, în sprijinirea altor etape în îngrijirea bolnavului grav”, a spus Arafat.
El a arătat că, pe lângă programul de sprijin pentru secțiile de terapie intensivă, anunțat de ministrul de resort, Eugen Nicolăescu, pentru acest an, care presupune sprijin din partea bugetului de stat pentru consumabile, materiale și medicamente, mai există două programe-pilot, legate de traumă și accidente vasculare cerebrale.
„E un program de sprijin pentru accidentele vasculare cerebrale, program-pilot în cinci centre, din care fac parte Mureș, București, dacă nu greșesc, Timișoara, Iași… Sunt incluse (centrele – n.r.) în acel program experimental pentru terapie de urgență la bolnavii care au un cheag de sânge în cap, deci care nu e hemoragie, e un cheag de sânge, administrând unele medicamente care pot să dizolve cheagul înainte să rămână omul paralizat pe viață. Deci acesta este un program experimental, cu care vom merge foarte atent și dacă reușim să implementăm programul corect, ne extindem la alte centre în următorii doi ani. Va intra din luna martie a acestui an. Mai este un program destinat traumei, pentru toate implanturile și dispozitivele medicale care reprezentau o problemă de cost pentru spitale. Iarăși se va merge pe program-pilot aici, pe un număr de centre în acest an, după care se va extinde, cel mai probabil”, a spus Arafat.
El a subliniat că, astfel, în domeniul urgenței, nu se mai vorbește doar de SMURD, Ambulanță, Unități de Primiri Urgență, ci și de secțiile de terapie intensivă și de încă câteva „aspecte importante pentru tratamentul definitiv” al bolnavului.
Secretarul de stat a arătat că programele-pilot pentru traumă, terapie intensivă și accidente vasculare cerebrale au alocate circa 200-220 de milioane de lei.
„Sunt fonduri alocate în buget, domnul ministru Nicolăescu a prevăzut fondurile necesare. Ca și început, acum avem alocate, în acest an, pentru traumă, terapie intensivă și accidentele vasculare cerebrale în jur la 200-220 de milioane de lei, alocate pentru acest capitol, pentru a începe. Este o sumă destul de semnificativă din punctul de vedere al faptului că noi nu finanțăm din ea salarii, aceasta este o sumă care este destinată numai materialelor sanitare, medicamentelor și pentru tot, pentru un număr de spitale de urgență. Cred că vom vedea efectul deja începând cu acest an, începând cu luna martie”, a spus Arafat, adăugând că întotdeauna primul an de implementare e important, pentru perfecționarea proiectelor, în funcție de problemele apărute.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat a participat, vineri, la Târgu Mureș, la bilanțul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș.