Raed Arafat va primi distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez

Raed Arafat va primi distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez
Publicat: 14/10/2013, 12:17
Actualizat: 26/03/2019, 03:59

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății, va primi distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, în cadrul unei ceremonii organizate, joi, la Reședința Franței din București, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare îi va fi conferită lui Raed Arafat de către Philippe Gustin, ambasadorul Franței în România. Ceremonia urmează să aibă loc joi, de la ora 18.00.

În comunicatul remis de Ambasada Franței la București se amintește că Raed Arafat (născut pe 24 mai 1964 la Nablus) este un medic specialist de medicina de urgență, român de origine palestiniană, care a înființat și coordonat SMURD în România.

În anul 2003, Raed Arafat a primit Ordinul Național «Pentru Merit» în gradul de Cavaler acordat de președintele României în exercițiu din acea perioadă, Ion Iliescu, pentru întreaga activitate științifică și de cercetare, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea și promovarea tehnologiei informației și comunicațiilor în România. A primit în 2005 de la Traian Băsescu, președintele României, aceeași distincție în grad de Ofițer, pentru eforturile depuse în salvarea oamenilor la inundații și pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vieților a numeroși români.

În 2013, Raed Arafat a primit premiul pentru «Omul Anului 2012», în cadrul galei anuale realizate de agenția de presă MEDIAFAX.

„Legiunea de Onoare (Légion d”Honneur) este cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză, instituită în anul 1802 și acordată neîntrerupt din 1804 până în prezent. Este o decorație care și-a menținut de-a lungul anilor o strălucită reputație”, menționează sursa citată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Omenirea tremură. Se construiesc primele adăposturi antiatomice. Ce urmează
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?