Rafila: Pentru prima dată la rezidențiat aproape 500 de posturi în clinici universitare și spitale

Publicat: 25 11. 2012, 12:22
Actualizat: 18 05. 2015, 20:48
Concursul de rezidențiat, care a început duminică, are pentru prima dată aproximativ 500 de posturi în clinicile universitare și spitalele județele asigurate medicilor, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Pentru prima dată în 2012 Ministerul Sănătății a aprobat scaaterea la concursul de rezidențiat a unor posturi în clinicile universitare și spitalele județene, acestă măsură fiind în beneficiul medicilor care vor putea să rămână să lucreze după rezidențiat în respectiva clinică”, a explicat Rafila.

Concursul a început fără incidente.

Pentru concursul de rezidențiat de duminică s-a înscris 5.371 de absolvenți ai universităților de medicină și farmacie. Dintre aceștia, 4.142 vor concura pentru un loc/post la medicină, 931, la stomatologie, iar 298, la farmacie.

Concursul se desfășoară, descentralizat, în șase centre universitare, București, Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara și Craiova, pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară și farmacie, pe baza tematicilor anunțate.

Pentru această sesiune, Ministerul Sănătății a scos la concurs 3.778 de locuri și posturi. Dintre acestea, 3.558 sunt pentru medicină, 250, pentru medicină dentară, iar 170, pentru farmacie.