Raluca Turcan: Numărul contractelor de muncă a crescut de la începutul anului cu aproape 120.000

Raluca Turcan: Numărul contractelor de muncă a crescut de la începutul anului cu aproape 120.000
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 27/07/2021, 16:23

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că numărul contractelor de muncă a crescut, de la începutul anului, cu aproximativ 120.000, din care 34.000 în ultimele două luni.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Turcan a precizat că Ministerul Muncii încearcă să vină în sprijinul celor care doresc să intre pe piaţa muncii, prin dezvoltarea unei platforme care să integreze locurile de muncă vacante în instituţii publice sau în companii private.

Numărul contractelor de muncă a crescut cu aproximativ 120.000

„De la începutul anului până în prezent, numărul contractelor de muncă a crescut cu aproximativ 120.000. Ultimele 2 luni au însemnat pentru piaţa muncii 34.000 de contracte noi de muncă, iar 4.000 dintre acestea au fost încheiate în urma întâlnirilor dintre angajatori şi cei care îşi caută un loc de muncă, facilitate de agenţiile judeţene de ocupare în cadrul burselor organizate până acum. Aproape 500 de agenţi economici, care au avut 6.000 de posturi vacante, au participat la bursele organizate până acum în judeţele Bihor, Botoşani, Brăila, Cluj, Hunedoara, Dâmboviţa, Olt şi Maramureş, iar faptul că 4.000 dintre ele au fost ocupate ne încurajează să continuăm organizarea acestor întâlniri în toată ţara”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Oficialul a participat marţi la o nouă bursă a locurilor de muncă, la Constanţa, unde au fost disponibile aproape 500 locuri de muncă, 70% dintre acestea fiind pentru studii superioare şi medii.

„Am discutat cu câţiva dintre cei 25 de angajatori participanţi, precum şi cu oamenii veniţi să se angajeze. Sper ca toţi cei care îşi găsesc un loc de muncă să îl şi păstreze şi să nu accepte nicio formă de venit la negru pentru că, pe termen lung, este în defavoarea lor”, a subliniat ministrul Muncii.

Bursa locurilor de muncă de la Constanţa a fost cea de-a noua organizată în ţară de la începutul pandemiei.

Ministrul a mai menţionat că Ministerul Muncii lucrează la dezvoltarea unei platforme care să integreze locurile de muncă vacante în instituţii publice sau în companii private, în acest fel încercând să vină în sprijinul celor care doresc să intre pe piaţa muncii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...