Rapoartele GRECO, în română și engleză, publicate pe site-ul MJ. Ana Birchall: Când ești într-un club, trebuie să respecți regulile
This browser does not support the video element.
09.47 „Orice raport, ca orice analiză, eu cred că este important. Orice analiză e importantă, orice raport e important și dumneavoastră știți că atunci când, ca regulă generală, când ești într-un club, e nevoie să respecți regulile. Pe recomandările din raportul GRECO permiteți-mi să mă pronunț după ce vor fi publicate”, a declarat Ana Birchall, la ministerul Justiției.
Ministerul Justiției a anunțat că va publica, marți, la ora 11.00, rapoartele GRECO, atât pe site-ul instituției, cât și pe pagina GRECO.
Rapoartele vor fi publicate simultan, în limba română și în limba engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiției (www.just.ro), respectiv GRECO (greco”>www.coe.int/greco).
În raportul său anual, GRECO analizează măsurile pe care le-au luat cele 49 de state membre împotriva corupției în 2018, în special în privința parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor.
În cazul României, raportul GRECO notează că a fost făcută o serie de recomandări privind reformele justiției.
Știrea inițială. Ministerul Justiției a anunțat că va publica, marți, la ora 11.00, rapoartele GRECO, atât pe site-ul instituției, cât și pe pagina GRECO. Astfel, documentele vor fi postate în limbile română și engleză.
„Ministrul Justiției, Ana Birchall, a comunicat oficial Secretariatului Executiv al Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO) decizia Guvernului României de a autoriza publicarea celor două rapoarte privind România: „Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc privind România” și „Raportul interimar de conformitate din cadrul rundei a patra de evaluare privind România”. Urmare a propunerii GRECO, s-a convenit publicarea rapoartelor sus-menționate în data de 9 iulie 2019, la ora 11:00 (ora României)”, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.
Rapoartele vor fi publicate simultan, în limba română și în limba engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiției (www.just.ro), respectiv GRECO (greco”>www.coe.int/greco).
Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO.
Percepția publică privind un nivel redus al corupție în anumite țări ar putea fi înșelătoare, arată GRECO într-un raport publicat pe 25 iunie, care face referire și la seria de recomandări adresate unor țări precum România și Polonia.

foto: Hepta