Raport oficial al Comisiei Europene: Bucureștenii sunt „otrăviți” zilnic
Bucureștenii sunt otrăviți sistematic din cauza traficului rutier aglomerat din oraș. Comisia Europeană a cerut încă de acum un an autorităților din România să acționeze asupra poluării aerului și să își protejeze cetățenii împotriva acesteia. Majoritatea proiectelor derulate de municipalitate încurajează, în continuare, traficul rutier. O altă problemă cu care bucureștenii se confruntă este poluarea fonică. Studiile au relevat că peste 100.000 de bucureșteni sunt expuși zilnic la nivele de zgomot care depășesc limita legală, scrie B365.ro.
Principalii poluatori din regiunea București – Ilfov sunt traficul și activitatea industrială. În același timp, zonele rezidențiale se află în imediata apropriere a zonelor de trafic și a celor industriale, astfel că locuitorii sunt expuși din plin la agenții poluatori.
„România nu-și protejează cetățenii împotriva poluării cu praf fin (PM 10). Cetățenii din București au fost expuși aproape continuu la niveluri nesănătoase de PM 10 din 2007″, se precizează în raportul interimar din cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), coordonat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Expunerea la pulberi în suspensie (PM 10) poate cauza cancer și moartea prematură
Copiii cu varsta mai mica de 15 ani inhaleaza mai mult aer, si in consecinta mai multi poluanti. Ei respira mai repede decat adultii si tind sa respire mai mult pe gura, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt in mod special vulnerabili , deoarece plamanii lor nu sunt dezvoltati, iar tesutul pulmonar care se dezvolta in copilarie este mai sensibil.
Poluarea cu pulberi înrăutățește simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii. De asemenea, expunerea pe termen lung la o concentrație scazută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură.
Comisia Europeană a notificat României din februarie 2013 asupra nivelului ridicat de poluare, cerând acțiuni concrete pentru reducerea poluării aerului. În București însă nu s-a luat nicio măsură concretă. Din contră, Primăria a demarat proiecte de infrastructură menite să încurajeze traficul rutier în oraș. De asemenea, absența unei strategii în ceea ce privește parcările precum și accesul nerestricționat la parcare gratuită, în special în centrul orașului, contribuie semnificativ la intensificarea traficului în oraș. Primăria Capitalei nu a luat măsuri nici pentru încurajarea transportului alternativ – cu biciclete. Deși a trecut mai mult de un an de când Ministerul Mediului a acordat Primăriei Capitalei 10 milioane de euro pentru 100 de kilometri de piste pentru biciclete, însă amenajarea acestora nu a început, pentru Primăria nu a terminat nici până lista cu arterele pe care vor fi amenajate pistele.