Prima pagină » Știri » Raport TVR: Televiziunea Română a încheiat anul 2012 cu un deficit de 146,8 milioane de lei

Raport TVR: Televiziunea Română a încheiat anul 2012 cu un deficit de 146,8 milioane de lei

Raport TVR: Televiziunea Română a încheiat anul 2012 cu un deficit de 146,8 milioane de lei
TVR a încheiat 2012 cu un deficit brut de 146.837.955 lei (34.148.362 euro), cu 9,15% mai mic față de 2011, însă televiziunea și-a încheiat activitatea anul trecut "cu principalul obiectiv îndeplinit"- situația financiară a instituției a fost "echilibrată", potrivit raportului de activitate al SRTv.

TVR a încheiat 2012 cu un deficit brut de 146.837.955 lei (34.148.362 euro), cu 9,15% mai mic față de 2011, însă televiziunea și-a încheiat activitatea anul trecut „cu principalul obiectiv îndeplinit”- situația financiară a instituției a fost „echilibrată”, potrivit raportului de activitate al SRTv.

„2012 a fost cel mai dificil an din istoria Societății Române de Televiziune. În luna mai, conturile operaționale au fost blocate în totalitate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar datoriile ajunseseră, la jumătatea anului, la 681.755.346 lei (158.547.755 de euro)”, se spune în raportul de activitate pe anul 2012 al Societății Române de Televiziune (SRTv).

Cu toate acestea, potrivit raportului, rezultatul din exploatare în 2012 față de 2011 s-a ameliorat. Astfel, veniturile din exploatare realizate de SRTv în 2012 au fost de 580.558.983 lei, cu 1,61% mai mari față de anul 2011.

Veniturile din taxa TV au fost în cuantum de 333.002.496 lei (57,35% din total venituri din exploatare), cu 4,11% mai mari față de anul 2011.

Veniturile TVR din publicitate au fost de 25.994.262 lei (4,48% din total venituri din exploatare), cu 12,04% mai mici față de anul 2011.

Totodată, veniturile din subvenții din exploatare au fost în valoare de 183.132.376 lei (31,54% din total venituri din exploatare), cu 1,99% mai mici față de anul 2011. Această alocație bugetară este decisă, în general, pentru cheltuielile cu stații și circuite datorate Societății Naționale de Radiocomunicații și pentru funcționarea TVR Internațional.

Pe de altă parte, TVR a avut cheltuieli cu personalul în valoare de 188.596.494 lei (26,13% din totalul cheltuielilor de exploatare), cu 7,11% mai mici față de anul 2011.

Astfel, TVR a plătit pe salarii și indemnizații 146.498.882 lei, iar pentru asigurările și protecția socială – 42.097.612 lei.

Potrivit raportului, cheltuielile cu personalul sunt aferente persoanelor angajate cu carte de muncă și membrilor Consiliului de Administrație. „Salariile personalului sunt înghețate la nivelul lunii iulie 2008. Nu s-au acordat prime de Paști și Crăciun, prime în conformitate cu art.‛h‛ din CCM, s-a diminuat numărul orelor suplimentare și nu au mai fost acordate tichete de masă”, se spune în raport.

De asemenea, TVR a avut anul trecut cheltuieli cu colaboratorii reprezentând drepturi de autor în sumă de 6.651.936 lei.

Totodată, cheltuielile cu deplasările au fost în valoare de 3.107.930 lei.

Pe de altă parte, TVR a plătit 9.231.463 lei organismelor de gestiune colectivă pentru drepturile de radiodifuzare a operelor, interpretărilor și execuțiilor artistice, în timp ce cheltuielile TVR privind licențele de programe interne și externe au fost de 1.960.066 lei.

Conform raportului, cheltuielile TVR reprezentând taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, aferentă activității de televiziune, au fost în valoare de 56.346.279 lei. În primul semestru, valoarea TVA-ului nedeductibil a fost de 31.015.815 lei, iar în cel de-al doilea, de 25.330.464 lei. „În principal, scăderea a fost generată de diminuarea achizițiilor de filme și programe. Această datorie fiscală se adaugă celor înregistrate în anii precedenți, fãcând parte din suma reeșalonată de către ANAF pe 7 ani”, se spune în raport.

De asemenea, TVR a plătit Centrului Național al Cinematografiei (CNC) o sumă de 3.899.138 lei pentru constituirea fondului cinematografic. „Încă din 2010, contul SRTv deschis la BCR a fost poprit de către CNC ca urmare a datoriilor existente la acea dată. La finele anului 2012, debitul restant al SRTv către CNC s-a ridicat la valoarea totală de 28.617.584 lei. În vederea evitării popririi și a celorlalte conturi de către CNC, s-au demarat negocieri pentru eșalonarea plăților”, se mai spune în raport.

În raportul de activitate al SRTv pe 2012 se mai spune că, pe parcursul anului trecut, televiziunea publică a trecut prin schimbări succesive ale managementului de vârf. TVR a avut trei Consilii de Administrație diferite, doi președinți-directori generali (Alexandru Lăzescu, demis în iunie 2012, și Claudiu Săftoiu, care se află în funcție și în prezent, n.r.)) și un director general interimar (Radu Călin Cristea, n.r.). Componența Comitetului Director a fost schimbată în luna august.

La sfârșitul lunii iunie, Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență care obliga Consiliul de Administrație, numit prin Hotărârea Parlamentului nr. 28/2012, să aprobe, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, un program de redresare economică a televiziunii publice.

Programul urma să cuprindă măsuri privind structura organizatorică a societății, precum și restructurările economice și de personal necesare pentru funcționarea eficientă a acesteia, în vederea plății în termen de șase luni a datoriilor fiscale și a reeșalonării prin negociere a celorlalte datorii.

„În lipsa unor măsuri urgente de redresare, televiziunea publică s-ar fi aflat în imposibilitate de a funcționa, afectând astfel dreptul la informare al cetățenilor, prevăzut în Constituția României. În acest context, conducerea numită de Parlamentul României la sfârșitul lunii iunie a fost nevoită să adopte rapid măsuri în vederea reducerii cheltuielilor, stabilizării financiare a televiziunii și plății datoriilor acumulate”, se mai spune în raport. „Prioritățile imediate” au fost reducerea costurilor și stoparea creșterii deficitului.

Programul de redresare economică a SRTv continuă în prezent în baza Legii de aprobare a OUG numărul 33/2012, care prevede reeșalonarea, pe o perioadă de 7 ani, a datoriilor fiscale acumulate de TVR (care sunt în cuantum de circa 65 milioane de euro, n.r.). Legea a fost publicată pe 2 aprilie în Monitorul Oficial.

Prin HCA nr. 110/2012, Consiliul de Administrație al SRTv a adoptat Programul de redresare economică a Televiziunii Române, iar pe 1 septembrie 2012 – în baza Programului de redresare, Guvernul a aprobat Memorandumul referitor la eșalonarea datoriilor SRTv pe o perioadă de șapte ani.

Pe 21 decembrie 2012, ANAF a emis acordul de principiu privind eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale ale SRTv. Conform Memorandumului, din luna februarie 2013, TVR a început să achite datoriile fiscale, în cuantum de aproximativ 1 milion de euro/lună.

Prin Ordinul PDG nr. C/592/11.09.2012 a fost aprobat Proiectul planului de restructurare de personal în cadrul SRTv, întocmit de Comisia înființată prin ordin PDG nr. C/576/05.09.2012 și care a făcut obiectul procedurii de consultare cu partenerii de dialog social.

Procesul de restructurare a personalului din Televiziunea Română a început pe 5 noiembrie 2012, cu selecția salariaților pe criterii profesionale, iar la 1 februarie 2013, noua organigramă a SRTV a devenit operațională. Începând cu 1 martie 2013 au fost semnate deciziile individuale de concediere.

Pe 4 martie 2013, Claudiu Săftoiu a anunțat că a semnat deciziile de concediere pentru cei 627 de angajați care au fost disponibilizați în urma selecției personalului din televiziunea publică, aceștia urmând să primească, eșalonat, salarii compensatorii în cuantum de circa 2.750.000 de euro.

Raportul de activitate al TVR pe 2011 a fost respins, pe 12 iunie 2012, de plenul Parlamentului, votul negativ al parlamentarilor echivalând cu demiterea Consiliului de Administrație al SRTv, în frunte cu Alexandru Lăzescu.

Potrivit Legii nr. 41/ 1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Televiziune, raportul anual și contul de execuție bugetară trebuie depuse până la data de 15 aprilie a anului următor și, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, vor fi supuse dezbaterii și aprobării celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administrație respectiv, se mai spune în Legea 41.

Citește și