Raportul care a provocat un scandal fără precedent în Justiția din România, aprobat parțial CSM. Decizia în cazul Kovesi, la mâna ministrului Justiției
Potrivit reprezentanților CSM, procurorii din Consiliu și-au însușit o parte dintre concluziile inspectorilor care au făcut controlul la DNA, dar au ținut cont și de opiniile conducerii Direcției.
Raportul va fi transmis ministrului Justiției, urmând ca aceasta să anunțe ce decizie va lua privind conducerea DNA.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, marți, că va lua o decizie referitor la conducerea DNA pe baza analizei, evaluării tuturor circumstanțelor, precizând însă că hotărârea nu va fi luată exclusiv pe baza raportului Inspecției Judiciare.
„Poziția mea, concluzia mea, pe care o voi comunica, publica, va fi luată pe baza analizei, evaluării tuturor stărilor, circumstanțelor, adică nu exclusiv pe baza acestui raport. Pentru că raportul acesta eu l-am solicitat, concluzia eu o voi formula (…) Având trei pro și trei contra, rolul ministrului Justiției este de a înclina balanța”, a declarat, marți, ministrul Justiției, într-o conferință de presă.
„Sunt nedumerit de componența comisiei de șase. De regulă, sunt impare, ca să poți să dai o majoritate. Astăzi am auzit că verificarea de fond de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, verificare care se apropie de final, înțeleg că mai durează o săptămână, se efectuează tot în șase. Sperăm să nu mai fie de trei la trei”, a completat Toader.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus efectuarea unui nou control la DNA peste șase luni pentru verificarea remedierii deficiențelor constatate la Secția a II-a, situația dosarelor pe care le-au avut Țuluș și Iorga și clasările.
„CSM a formulat propuneri proprii de natură a clarifica: dispunerea unui control în vederea remedierii deficiențelor constatate la nivelul Secției a II în termen de 6 luni de la data aprobării raportului. Peste șase luni, Inspecția va merge la DNA să verifice: situația cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări, situația dosarelor repartizate inițial procurorilor Țuluș și Iorga, Situația comunicărilor procedurare în 2016 în cazul soluțiilor de clasare dispuse prin ordonanță și rechizitoriu. Adică să se verifice dacă în toate dosarele în care s-a dat clasare, prin ordonanță sau rechizitoriul s-a comunicat persoanei respective dacă a fost interceptată, conform legii”, a declarat, marți, Ștefan Lucaciuc, purtător de cuvânt al CSM.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, marți, înainte ca Secția pentru Procurori din cadrul CSM să ia o decizie în cazul raportului Inspecției Judiciare (IJ) în cazul controlului la DNA, că este „mulțumit” de activitatea conducerii acestui parchet.
„Sunt mulțumit de activitatea conducerii DNA în mod special”, a spus Lazăr, la intrarea în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Procurorul general al României a subliniat că are încredere deplină în concluziile CSM în cazul raportului IJ.
„Se vor ajunge la concluziile corecte. Să avem încredere în CSM, care este garantul indepenței justiției. Nu poate ști altcineva mai bine decât CSM cum să stabilească un adevăr”, a mai spus Lazăr.
La CSM a venit, marți, și ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a declarat, referitor la același subiect, că așteaptă dezbaterile și concluziile Secției pentru procurori, după care își va exprima părerea cu privire la măsurile care ar trebui luate.
Secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ar putea lua, marți, o decizie privind raportul Inspecției Judiciare după controlul la Direcția Națională Anticorupție (DNA), acesta aflându-se pe ordinea de zi a ședinței.
Pe ordinea de zi a ședinței de marți a Secției pentru Procurori din cadrul CSM, se află raportul Inspecției Judiciare nr. 5115/IJ/982/DIP/2017 având ca obiect „eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente, de către conducerea structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentelor de către procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat”.
Săptămâna trecută, ministrul Justiției susținea că atunci când va lua o decizie privind revocarea sau menținerea în funcție a conducerii DNA va lua în calcul, pe lângă raportul Inspecției Judiciare, decizia CCR privind ancheta OUG 13 și situațiile pe care i le-a adus la cunoștință Mihaela Iorga.
„După audieri, raportul va fi supus analizei Secției de Procurori care va da un vot pe raportul Inspecției Judiciare, care poate să fie cu observații, indiferent dacă e de admitere sau respingere. Vom vedea cel mai probabil marțea viitoare când e ședința de evaluare, aprobarea raportului de control. (..) Indiferent de concluziile pe care le voi trage și propunerea pe care o voi face sau nu, nu mă voi raporta numai la raportul de control, numai la concluziile celor care au controlat. (..) În raportul acesta nu face nimeni vorbire că în activitatea entităților controlate au fost deduse conflicte juridice de natură constituțională. Să nu uităm că instanța de contencios constituțional a constatat conflict juridic de natură constituțională izvorât din interiorul entității controlate și atunci acest raport îl voi integra celoralte concluzii”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.
Un alt aspect pe care ministrul îl va lua în calcul atunci când va lua o decizie se referă la situațiile pe care procurorul Mihaela Iorga, aflată în conflict cu șefa DNA, i le-a adus la cunoștință în cadrul audienței pe care ministrul i-a acordat-o.
„Am lăsat-o să relateze ce a considerat de cuviință să-mi spună. A relatat multe fapte, circumstanțe, abuzuri, iar eu am luat acte de ele. Din moment ce ordinul de revocare e suspendat și dacă el va fi declarat nelegal, suntem într-o ipoteză similară celei prin care decidentul emite un act juridic nelegal, producător de conscințe negative, lezând drepturi. Mi-a furnizat suficiente date care să contribuie la concluziile pe care le voi lua cu raportul Inspecției Judiciare”, a completat ministrul Justiției.
Cei care au făcut parte din echipa de control de la DNA, vicepreședintele Inspecției Judiciare și reprezentanții DNA au fost audiați de procurorii CSM, după finalizarea controlului la DNA.
Raportul Inspecției după verificări nu a fost unul unitar, trei inspectori fiind de părerea că șefa DNA și-a făcut treaba bine, ceilalți constatând deficiențe.