Prima pagină » Știri » Raportul controlului la DNA, discutat din nou în CSM. „Rolul nu a fost de a aduce laude neasemuite”

Raportul controlului la DNA, discutat din nou în CSM. „Rolul nu a fost de a aduce laude neasemuite”

Procurorul Monica Pleșea, unul dintre inspectorii judiciari care a participat la verificările la DNA, a declarat, luni, la CSM, că prin acest control nu s-au vânat greșelile Direcției Naționale Anticorupție (DNA), precizând că rolul unui raport nu este acela de a aduce „laude neasemuite".

„Doamna procuror șef direcție (Laura Codruța Kovesi – n.red.) a afirmat că rolul unui control nu este acela de a vâna greșeli. Este foarte adevărat. Noi nu am vânat greșeli. Dar în același timp, să știți că rolul unui raport nu este acela de a aduce laude neasemuite șefilor pe care îi controlăm. Rolul unui control este acela de a constata cu obiectivitate și de a consemna cu obiectivitate în raport ceea ce inspectorii au constatat. Urmare a acestor constatări este că trag niște concluzii. Urmare a acestor concluzii se fac propuneri în vederea eficientizării activității. Presupun că aceste laude sunt lăsate de aceste rapoarte de bilanț”, a spus Pleșea, în fața Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Afirmațiile inspectorului judiciar vin în contextul în care procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus, vineri, în fața procurorilor din CSM, referitor la raportul întocmit de IJ după controlul efectuat la DNA că „rostul unui control nu este acela de a vâna greșeli”.

În cadrul ședinței de luni a luat cuvântul și inspectorul judiciar, procurorul Adriana-Claudia Pampu-Romănescu, care a făcut și ea parte din corpul de control care a făcut verificări la DNA. Aceasta a subliniat că nu se poate pune problema scurgerii de informații în urma controlului.

„Despre scurgerile de informații nu putem discuta la modul teoretic. Se creează condițiile scurgerilor de informații. Am participat la verificarea Secției de criminalitate economică (a DNA – n.red.). Nu au existat scurgeri de informații. Nu s-a pus problema. Am văzut dosare cu peste 100 de volume. Informațiile au rămas confidențiale și au fost confidențiale. Nici nu s-a pus problema ca o verificare indirectă efectuată de către inspectorii judiciari ar însemna o posiblitate de a scurge informații. Resping în totalitate așa ceva. Nu cred că poate fi o susținere reală”, a spus Pampu-Romănescu.

De asemenea, și Gheorghe Stan, inspector șef adjunct al Inspecției Judiciare, a mers, luni, în fața procurorilor din CSM, pentru a își susține punctul de vedere referitor la controlul efectuat la DNA și la raportul întocmit ca urmare a verificărilor. El a spus că afirmațiile șefei DNA, potrivit cărora controlul făcut de inspectori ar fi avut și alte obiective, sunt „insinuări” pe care instituția le respinge, precizând că intenția a fost de a crea premisele contestării raportului.

„Mă întreb dacă este în favoarea sistemului judiciar și a credibilității acestuia să susții, în calitate de conducător de unitate de parchet, că a avut senzația că ar fi fost anumite teme care trebuie verificate Este destul de periculos și dăunător sistemului judiciar și societății civile să spui că Inspecția Judiciară (..).se ocupă de cu totul alte aspecte decât cele pentru care a fost înființată. Aceeași senzație a avut-o doamna procuror șef și cu privire la acel bilețel pe care inspectorul judiciar a scris numărul de dosare penale suținând că în realitate, pe lângă acest control, au făcut și alte chestiuni exterioare verificărilor. Mă gândesc că prin aceste afirmații s-a încercat să se inducă în mod public ideea că inspectorii judiciari nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu obiectivitate și imparțialitate, senzație care este departe de adevăr. Respingem categoric astfel de insinuări”, le-a spus Gheorghe Stan procurorilor din CSM.

Gheorghe Stan a criticat acțiunile șefului echipei de control Elena Rădescu.

Printre neregulile depistate de inspectorii judiciari în urma controlului la DNA se numără tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau redistribuirea/ repartizarea haotică a dosarelor, potrivit raportului Inspecției Judiciare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile