Prima pagină » Știri » Raportul Departamentul de Stat arată câți angajați din România au primit DOAR salariul minim în 2014

Raportul Departamentul de Stat arată câți angajați din România au primit DOAR salariul minim în 2014

Raportul Departamentul de Stat arată câți angajați din România au primit DOAR salariul minim în 2014
Raportul Departamentul de Stat arată câți angajați din România au primit DOAR salariul minim în 2014

În cursul anului trecut, interdicția folosirii de forță de muncă fără contract a fost aplicată limitat, în parte din cauza corupției din cadrul Inspecției Muncii, dar și pentru că atât angajatorii, cât și angajații au avut de câstigat de pe urmă plătii de impozite reduse ca urmare a muncii fără contract sau a primirii unui salariu suplimentar la negru, se arată în raportul Departamentului de Stat american pe 2014 privind „Practici în materie de drepturile omului” în România.

Potrivit sursei citate, anterior, la nivel național existau 1.500 de inspectori de muncă, însă reprezentanții sindicatelor cred că acest număr a scăzut în ultimii ani ca urmare a reducerii bugetului.

Amenzile prevăzute pentru încălcarea legii sunt cuprinse între 300 de lei (84 de dolari) pentru încălcări minore ale legii și 100.000 de lei (27.000 de dolari) pentru încalcari mai grave. ÎÂŽn general, sancțiunile nu au fost suficient de severe sau de bine aplicate pentru a descuraja încălcarea legii, menționează raportul.

„Liderii sindicali s-au plâns că încalcarea regulilor privind orele suplimentare a reprezentat principala problemă cu care s-au confruntat membrii de sindicat, întrucât angajaților li s-a cerut să lucreze peste limita maximă legală de ore suplimentare, plata prevăzută prin lege pentru aceste ore nefiind întotdeauna efectuată. Această situație a fost întâlnita cel mai des în sectoarele textil, bancar, financiar și de construcții. Unii funcționari sindicali au susținut că majoritatea accidentelor de muncă au avut loc în timpul acestor ore suplimentare obligatorii și neplătite. Potrivit sindicatelor, mulți angajatori au plătit salarii suplimentare la negru, pentru a reduce cuantumul taxelor plătite atât de salariat, cât și de angajator. Această practică afectează negativ viitoarele pensii ale angajaților și capacitatea acestora de a obține împrumuturi de la bănci și alte instituțîi financiare”, se mai arată în raportul Departamentului de Stat al SUA.

Conform documentului, în cursul anului trecut „aproximativ un sfert din numărul total al angajaților au primit doar salariul minim”.

De asemenea, se mai menționează că muncitorii nu pot evita situațiile care le pun în pericol sănătatea sau siguranță fără a risca să-și piardă locul de muncă și că nu există avertizori de integritate în domeniul muncii.

Autor

Citește și