Raportul Roșia Montană, analizat de Secția de urmărire penală a Parchetului General
Raportul comisiei parlamentare care a analizat și respins proiectul de lege privind exploatarea de la Roșia Montană va fi analizat de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General, au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, repezentanții instituției.
„Sesizarea a fost înregistrată, iar raportul a fost dat în lucru la Secția de urmărire penală și criminalistică”, potrivit sursei citate.
Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu a declarat, marți, în cadrul dezbaterilor privind Roșia Montană, că toți cei implicați și care au dat semnături în mod abuziv și ilegal în cazul acestui proiect nu vor avea sărbători liniștite, raportul comisiei parlamentare fiind deja trimis la Parchetul General.
Comisia parlamentară specială a respins, pe 11 noiembrie, proiectul de lege privind exploatarea de la Roșia Montană adoptat de Guvern. Și Senatul a respins, marți, proiectul de lege în forma transmisă de Guvern.
Comisia specială afirma, în raportul la acest proiect, că sunt posibile încălcări ale legislației în vigoare pe parcursul exploatării.
„Comisia atrage atenția asupra unor posibile încălcări ale legislației în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană. De aceea, Comisia va înainta prezentul raport autorităților competente cu scopul asigurării legalității integrale a proiectului Roșia Montană și investigării, acolo unde este cazul, a faptelor presupus ilegale”, se arată în conzluziile raportului.
Comisia a mai apreciat că afirmațiile lui Ștefan Marincea, audiat în calitatea sa oficială de la acel moment, de director al Institutului Geologic al României (IGR), alături de declarațiile angajaților IGR, care au făcut parte din echipa trimisă pentru cartografierea zonei unde umează să se desfășoare proiectul minier, sunt „extrem de grave și trebuie investigate de către instituțiile judiciare”.
În calitate de director general al IGR, Ștefan Marincea a fost audiat, pe 8 octombrie, la Comisia specială pentru proiectul de la Roșia Montană din Parlament, el criticând proiectul de exploatare minieră, spunând că este „de nota cinci” și că ar trebui modificat substanțial și adaptat la practicile europene.
Marincea a fost întrebat de către președintele Comisiei Roșia Montană, Darius Vâlcov, despre faptul că Institutul Geologic Român a dat un aviz favorabil pentru acest proiect atunci când institutul era condus de un alt director general.
„E un fals grosolan, e o situație penală din partea fostului director general. Parchetul s-a autosesizat”, a precizat Marincea.
„Susțin cu argumente științifice că modul de prezentare a analizelor de către companie este viciat. Nu este un organism al statului român care să verifice aceste analize. (…) S-a vorbit de absența faliilor, un predecesor al meu care a semnat că nu există falie. În trei hărți ale companiei sunt burdușite de falii. Am freatic și falii, nu pot să pun deșeuri periculoase”, a mai declarat Marincea la comisie.
Totodată, el a spus că proiectul „nu este în avantajul statului român”, presupunând costuri uriașe după exploatare.
Ștefan Marincea a fost demis ulterior din funcția de director general al Institutului Geologic al României.