Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, afirmă că nu exclude o candidatură la președinția partidului în cadrul congresului care va fi organizat în acest an. „Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine altcineva”, a declarat politicianul la emisiunea Marius Tucă Show.
„Nu știu dacă voi candida. Pot să susțin pe cineva, nu neapărat (să candidez – n.r.). Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine altcineva. Voi face parte dintr-o echipă, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu moț în fruntea echipei. Pot fi poziția doi, trei, patru cinci”, spune Rareș Bogdan la Aleph News.
Europarlamentarul afirmă că în interviul acordat emisiunii „Interviurile lui Cristoiu” a vorbit despre susținerea lui Florin Cîțu în funcția de premier, nu pentru a deveni liderul PNL.
„E o bătălie pe termen lung. Alegerile nu sunt mâine. Ea o chestiune pe termen lung. (…) Nu regret nimic din ceea ce am spus. Am spus putrul adevăr și cred că am realizat un prim pas- am reușit să arăt că există opoziție în partidul de guvernământ și am cerut democratizarea deciziilor. (…) Nu dăm înapoi. Pentru moment ce am făcut este suficient”, conchide prim-vicepreședintele PNL.
Rareş Bogdan a declarat că partidul are nevoie de o reformă totală şi că Ludovic Orban a eşuat în calitatea de preşedinte al formaţiunii liberale. Declaraţiile au fost făcute duminică seara în cadrul emisiunii Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News.
„I s-a umflat capul. Şi-a închipuit că e câinele, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte”, a declarat Rareş Bogdan..