Aproximativ 500 de persoane din satul Siliștea, comuna Pungești din județul Vaslui, protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în perimetrul unde compania Chevron va amplasa prima sondă de explorare a gazelor de șist, iar în timpul manifestației doi localnici au leșinat, având nevoie de îngrijiri medicale.
Protestele sunt transmise live stream pe canalul TV Pungești. Canalul online, preluat de televiziunile de știri de la București, este administrat de Virgil Iordache, președintele unui ONG, care se numește Asociația Cetățenilor Abuzați din Iași. Iordache a declarat pentru gândul că transmite de la fața locului folosind „un laptop și un mobil conectat la internet” și că este ajutat în transmisie de Bogdan Albu, care „a organizat în Bârlad proteste anti-Chevron”. „Este măcel aici, doamnă”, ne-a transmis Virgil Iordache.
Deja, pe rețelele sociale se creează grupuri de susținere a protestului de la Pungești. Asociațiile ecologiste se organizează pe Facebook, invitându-i pe cei care se opun gazelor de șist să se deplaseze în comuna vasluiană.
Contactat de gândul, președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, spune că el a emis autorizația pentru lucrări, în calitatea pe care o are, și că totul respectă legislația în vigoare. Cât despre revolta oamenilor împotriva amplasării primei sonde, președintele CJ consideră că „din păcate, acolo s-au implicat organizații ecologice al căror suport este foarte neclar”.
Întrebat dacă o parte a terenului unde ar urma să fie amplasată sonda este al primarului comunei Pungești, așa cum au afirmat unii dintre protestatari, președintele CJ Vaslui ne-a răspuns ușor iritat: „Primarul nu are voie să dețină proprietăți?”
În timp ce primarul este în concediu, viceprimarul din Pungești pare depășit de situație: „Aștept să văd ce se întâmplă”.
Miercuri seară la fața locului au ajuns și prefectul județului Vaslui, Radu Renga și șeful Inspectoratului General de Jandarmi, Mircea Olaru. La scurt timp după aceea, cei 50 de jandarmi care se aflau față în față cu protestatarii în localitatea Siliștea, de pe drumul județean Vaslui – Gârceni, s-au retras din dispozitiv, decizia fiind luată de către șeful Inspectoratului General de Jandarmi, Mircea Olaru, potrivit corespondentului Mediafax.
Mai multe ONG-uri au anunțat că sâmbătă, pe 19 octombrie, va fi organizat la Pungești un mare protest anti-Chevron la care sunt așteptate să participe „câteva mii de persoane”, oamenilor din zonă urmând să li se alăture și manifestanți anti-Roșia Montană, din Piața Universității din Capitală.
În plus, reprezentanți ai organizatorilor au declarat pentru gândul că sâmbătă va fi prezent la protestul din Pungești și regizorul polonez Lech Kowalski, care intenționează să le proiecteze manifestanților pelicula „Drill Baby Drill”, despre mișcarea anti-Chevron a locuitorilor unui mic sat din Polonia.
Protopopul anti-Chevron de Bârlad le cântă țăranilor „Cu noi este Dumnezeu”
Protestatarii de la Siliștea (Vaslui) au blocat drumul județean, formând un cordon, pentru a împiedica accesul utilajelor în zona de explorare, iar la fața locului a venit și protopopul de Bârlad care le-a transmis oamenilor mesaje de încurajare și a cântat „Cu noi este Dumnezeu”.
Drumul județean din zonă a fost blocat inițial de jandarmii mobilizați la fața locului, ulterior aproximativ 50 de manifestanți ocupând șoseaua respectivă.
Oamenii au format un cordon pe șosea pentru a împiedica accesul în perimetrul de explorare a unui autotren încărcat cu tuburi din beton care urmează să fie montate în zonă.
Între protestatarii care au blocat drumul județean Vaslui-Gârceni se află și copii, care țin în mâini foi cu mesaje împotriva explorării gazelor de șist.
La fața locului a venit și protopopul de Bârlad, Petru Lăiu, care s-a adresat mulțimii cu o portavoce și a cântat „Cu noi este Dumnezeu”.
„Am fost contactat de mai multe orașe mari ale țării și mi s-a spus că vor avea loc ample proteste de solidaritate. Nu este important câți suntem, ci ceea ce ne dorim, cauza noastră fiind una dreaptă”, a spus Petru Lăiu.
El este membru al Grupului de Inițiativă a Societății Civile (GISC) înființat la Bârlad după ce Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România.
Buzatu, președintele CJ Vaslui, întrebat dacă terenul unde ar urma să fie amplasată sonda este al primarului: „Primarul nu are voie să dețină proprietăți?”
Contactat de gândul, președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că el a fost cel care a emis autorizația pentru explorarea gazelor naturale în formațiuni de șist la Bârlad.
„A fost emisă o autorizație conform legislației în vigoare, de președintele Consiliului Județean, de către mine, dar orice președinte al CJ poate emite autorizație dacă sunt îndeplinite întru totul condițiile legale. Eu am emis această autorizație pentru explorare gaze naturale conținute de șișturile de adâncime. Sunt îndeplinite toate condițiile legale”, a declarat pentru gândul Dumitru Buzatu.
În legătură cu revolta împotriva amplasării primei sonde, președintele CJ consideră că „din păcate, acolo s-au implicat organizații ecologice al căror suport este foarte neclar”, care ar fi mobilizat populație din zonă, pentru a se opune începerii activității de explorare. „Oamenii trebuie să știe că trebuie respecte legea. Eu cred că toate acestea trebuie să se desfășoare conform legislației în vigoare. Activitatea firmei (Chevron .n.n) este autorizată”, a spus Buzatu.
Întrebat dacă o parte a terenului unde ar urma să fie amplasată sonda este al primarului comunei Pungești, așa cum au afirmat unii dintre protestatari, președintele CJ Vaslui a răspuns ușor iritat: „Primarul nu are voie să dețină proprietăți?”
„Nu mă interesează al cui este terenul, atâta timp cât totul este în legalitate. Fiecare are dreptul să folosească propria sa proprietate potrivit legii. (…) Se schimbă regimul proprietății dacă este al primarului? Primarul nu are voie să dețină proprietăți?”, a comentat președintele CJ.
Viceprimarul din Pungești: „Eu ce pot să fac? Aștept”
Primarului comunei Pungești (Vaslui), Mircea Vlasă, plecat, se spune, în concediu și având telefonul mobil închis, „îi ține locul” la primărie viceprimarul Voina Vasile. Contactat de gândul, viceprimarul se declară depășit de situație.
„Eu ce să fac? Aștept. Aștept să văd ce va fi. Oamenii din localitate se opun, cei de la Chevron vor să înceapă lucrările. Prima sondă ar urma să fie instatată încă de acum. Oamenii nu dau voie utilajelor să intre pe teren. Eu aștept”, ne relatează rar viceprimarul Voina Vasile, care recunoaște că în zonă este „o situație tensionată”.
Regizorul polonez Lech Kowalski, așteptat la Pungești
Reprezentanți ai organizatorilor protestului anunțat pentru sâmbătă, de la Pungești, au declarat pentru gândul că acolo este așteptat și regizorul polonez Lech Kowalski, care intenționează să le proiecteze manifestanților pelicula „Drill Baby Drill”, despre mișcarea anti-Chevron a locuitorilor unui mic sat din Polonia.
„Sâmbătă dimineața, la ora 6:30 este programat să plecăm din București cu un autocar. Dar după ce s-a întâmplat azi la Pungești, am fost contactat de mai multe persoane care și-au exprimat dorința să participe la protestul anunțat în comuna vasluiană”, a declarat pentru gândul George Epurescu, președintele asociației „România Fără Ei”.
Între organizatorii protestului de la Pungești, potrivit lui Epurescu, se numără și Asociația „Dați-ne România înapoi” și Fundația Ecocivica.
Jandarmeria: Unei persoane i s-a făcut rău. Câțiva manifestanți au forțat cordonul jandarmilor
Conform purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Vaslui, una dintre persoanele cărora li s-a făcut rău avea antecedente medicale. Inițial jandarmii i-au acordat primul ajutor, iar la câteva minute a intervenit echipajul ambulanței prezente la fața locului, pe durata protestelor.
Câțiva localnici din Siliștea care participă la protestul față de gazele de șist au forțat cordonul format de jandarmi mobilizați la fața locului și au reușit să ajungă în perimetrul în care nu aveau acces, oamenii acuzând că au fost bruscați apoi de forțele de ordine.
Oamenii au format un scut uman, ținându-se de mâini, în încercarea de a împiedica societatea care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de șist să intre cu utilajele în zonă.
Cei peste 200 de jandarmi trimiși în zonă, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, pentru a elibera zona astfel încât societatea să își poată duce utilajele și să poată lucra, i-au înconjurat pe manifestanți, împiedicându-i să ajungă în perimetrul unde ar urma să fie amplasată platforma Chevron.
La un moment câțiva localnici au reușit să rupă cordonul jandarmilor și să ajungă în zona unde nu aveau acces, forțele de ordine intervenind.
Oamenii au fost scoși cu forța din acel perimetru și îi acuză pe jandarmi că i-au bruscat.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vaslui, Lucian Modoranu, a declarat că jandarmii au intervenit la cererea prefectului județului.
„Forțele de ordine au intervenit in baza ordinului prefectului de vaslui împotriva persoanelor care împiedicau desfășurarea noirmală a activității în zonă”, a spus Modoranu.
Prefectul de Vaslui, Radu Renga, a declarat că jandarmii au obligația să intervină atât timp cât ordinea publică este afectată.
„Atât timp cât ordinea publică este afectată, jandarmii sunt obligați să intervină pentru restabilirea ordinii. Există legi, iar jandarmii au intervenit strict pe legile românești. Protestatrii trebuie să înțeleeagă că legea trebuie aplicată”, a spus Renga.
La ora transmiterii acestei știri, manifestanții blochează drumul județean aflat în apropierea câmpului pe care vor fi instalate utilajele.
În timpul protestelor, cinci dintre manifestanți au avut nevoie de îngrjiri medicale după ce li s-a făcut rău. Doi dintre ei au fost preluați de ambulanțe și duși la spital.
Ceilalți trei au primit îngrijiri medicale de la echipajele ambulanțelor aflate la fața locului, între acestea fiind și bărbatul căruia i s-a făcut rău și a căzut într-un șanț cu apă. Acesta este fostul primar din comuna Pungești din perioada 2000-2004, Costică Spiridon. În zona respectivă se află patru ambulanțe. Numărul protestatarilor a ajuns, la ora transmiterii acestei știri, la aproximativ 500.
Miercuri dimineață, în localitatea Siliștea au ajuns două utilaje ale societății care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de șist.
Acest lucru a creat tensiune în rândul localnicilor, care au blocat accesul utilajelor în perimetrul respectiv, formând un scut în fața forțelor de ordine.
La un moment dat, protestatarii au blocat o bandă de mers a drumului județean Vaslui-Gârceni, circulația desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, cu ajutorul jandarmilor care au creat un cordon pe mijlocul șoselei.
În zonă au fost trimiși peste 200 de jandarmi, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, care încearcă să elibereze zona pentru ca societatea să poată să lucreze.
De asemenea, la fața locului se află și două ambulanțe, medicii fiind nevoiți să intervină după ce unui bătrân de 76 de ani, care protestează de trei zile, i s-a făcut rău. Acesta a refuzat să fie transportat la spital.
Totodată, alt protestatar a leșinat în timp ce încerca să spargă cordonul de jandarmi. Acesta a căzut într-un șanț cu apă și a fost scos de doi jandarmi, în prezent primind îngrijiri medicale.
La ora transmiterii acestei știri, cei peste 300 de manifestanți au format un cordon între zona unde ar urma să fie amplasată platforma pentru Chevron și drumul județean Vaslui-Gârceni. Protestatarii scandează „Jandarmii României nu deveniți violenți”, „Nu vă vrem”, „Fără violență”, iar câțiva localnici s-au așezat pe șosea.
Protestele localniclor din Siliștea au început luni, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parțial, drumul județean ce tranzitează comuna Pungești. Marți, la proteste au fost prezenți și patru preoți de la bisericile din comuna Pungești, toți îmbrăcați în straie bisericești.
Protestatarii de la Siliștea au montat și un cort improvizat în imediata vecinătate a parcelei deținute de Chevron, sub care au dormit pe timpul nopții o parte dintre manifestanți.
Reprezentanții companiei Chevron și-au retras încă din prima zi de proteste specialiștii de pe suprafața de teren deținută la Siliștea, fără ca aceștia să mai revină în zonă.
În 3 octombrie, Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritățile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliștea.
Prima sondă de explorare va fi amplasată în extravilanul comunei Pungești, la 650 de metri de localitatea Siliștea și 950 metri de satul Pungești. Suprafața totală pe care se va întinde platforma de extracție este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.
Cum se va desfășura forajul
Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe, și nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa va fi transportată cu cisternele și depozitată în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.
„Pe suprafața aferentă instalației de foraj va fi montată o geomembrană care va asigura impermeabilitatea solului”, susțin în documente reprezentanții firmei Chevron.
Forajul de la Siliștea se execută în baza contractului de concesionare încheiat între ANRM și Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotărârea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul V-2 Bârlad către SC Chevron România Exploration and Production SRL.
Chevron România mai deține trei certificate de urbanism în județul Vaslui pentru explorarea solului în vederea identificării eventualelor rezerve de gaze de șist, două obținute la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an împreună cu cel de la Siliștea și unul în urmă cu două luni. Pentru perimetrele de la Păltiniș (Băcești) și Popeni (Găgești), compania petrolieră deține acordul de mediu, iar pentru perimetrul Puiești se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce privește amplasarea sondelor de explorare.