Răspunsul Patriarhului Daniel pentru Teodorovici, după ce șeful de la Finanțe a propus impozitarea veniturilor Bisericii. Ce „nu a apucat să adauge” ministrul
„Propunerea ministrului nu este una de impozitare. Este o falsă perspectivă a ceea ce dumnealui a comunicat. Ministrul s-a referit doar la o mai accentuată folosire a activităților filantropice și sociale a cultelor religioase din România, pentru ameliorarea unor stări disfuncționale din societatea românească. Ministrul a apreciat implicarea Bisericii și a spus că Biserica face asfel de acțiuni filantropice mai bine decât statul, dar că își dorește o accentuare”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Astfel, transmite Bănescu, ceea ce a propus ministrul de Finanțe se întâmplă deja.
„Ceea ce ministrul nu a apucat să adauge este faptul că ce propune domnia sa se întâmplă deja, într-un mod profesionist, foarte bine articulat. În Patriarhia Română există aproape 800 de instituții sociale filantropice, cu rezultate foarte bune. În ultimii 10 ani, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit peste 150 de milioane de euro pentru acțiuni sociale, iar anul trecut a cheltuit peste 24 de milioane de euro”, a mai declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
În ceea ce privește o întâlnire între ministrul Finanțelor și Patriarhul Daniel, reprezentantul BOR spune că la nivel oficial încă nu s-a concretizat nimic, însă Biserica are toată deschiderea pentru o astfel de întâlnire.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, că banii pe care statul ar trebui să-i impoziteze de la Biserică ar trebui investiți în proiecte sociale.
„Nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar în a sublinia mult mai bine și mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate vizavi de problemele cu caracter social. Adică, acele sume pe care statul teoretic al trebui să le ia rămân la Biserică. Nu le ia statul deloc, iar biserica de acei bani întreprinde activități cu caracter social pe care statul le menționează și anume: copii cu probleme, persoane cu dizabilități, oameni în vârstă,”, a declarat, sâmbătă, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3, în care a fost întrebat dacă mai susține impozitarea Bisericii.