Prima pagină » Știri » Răspunsul procurorului general când a fost întrebat dacă este speriat de plângerea părinților adoptivi ai Sorinei: Da, sunt foarte speriat. Glumesc

Răspunsul procurorului general când a fost întrebat dacă este speriat de plângerea părinților adoptivi ai Sorinei: Da, sunt foarte speriat. Glumesc

Procurorul general a glumit, marți, fiind întrebat dacă este speriat de plângerea pe care părinții adoptivi ai Sorinei, fetița de 8 ani din Baia de Aramă. „Fiecare cetățean are dreptul să formuleze orice demers judiciar pe care-l consideră necesar", a răspuns Bogdan Licu.

„Da, sunt foarte speriat. Glumesc, evident. Dacă nu mai și glumim în această viață nebună, nu e bine. Dar suntem aici să vorbim de lucruri serioase. Fiecare cetățean are dreptul să formuleze orice demers judiciar pe care-l consideră necesar. Eu am încredere în fiecare judecător și în fiecare procuror din țara asta. Toate demersurile mele au fost în plan civil al acestei situații, a acestei împrejurări și, repet, interesul superior care trebuie protejat este interesul copilului. Modul cum s-a acționat, faptul că l-a forțat, s-a respins adopția, ulterior s-a adoptat, familia din care a fost scoasă minora, după aceea, s-a prezentat, a zis că au fost luate în plasament două fetițe în aceeași perioadă, ele au crescut împreună, pentru Sorina, cealaltă fetiță era sora ei și, știți, uneori legăturile între frați sunt mai puternice, la o anumită vârstă decât legătura dintre copii și părinți – toate acestea m-au făcut să iau această hotărâre, nu contest hotărârea de adopție, ci, dimpotrivă, din punctul meu de vedere, am considerat că nu au fost respectate toate drepturile copilului în acea procedură și în această cauză am cerut revizuirea. Eu, personal, ca om, vreau să fiu liniștit că atunci când se va lămuri toată situația, acelei fetițe să-i fie respectate toate drepturile”, a declarat, marți, Bogdan Licu.

Reacția procurorului general vine după ce avocatul familiei adoptive a Sorinei a depus, luni, la Secția de anchetare a magistraților, o plângere pe numele procurorului Mihaiela Moraru-Iorga și al procurorului general Bogdan Licu pentru modul în care au acționat în cauza privind adopția fetiței din Mehedinți.

„Doamna procuror Iorga Moraru a reținut pașaportul acestui copil (fetița de 8 ani, n.r) cerându-l de la Serviciul de pașapoarte. Sigur că avea pașaport. Potrivit hotărârii judecătorești, care nu este desființată, Gabriel și Ramona Săcărin sunt părinții acestui copil. I-au scos pașaport, au făcut o cerere de eliberare a pașaportului solicitat de doamna Moraru Iorga pentru a împiedica acest copil să plece din țară. Aceasta este o măsură de restrângere a libertății de circulație. De fapt, este un control judiciar informal pe care doamna procuror l-a impus fără a fi supus controlului instanțelor judecătorești. În baza unui fake news, oprim copilul în țară și statul român ia măsuri fără probe în baza unui fake news”, a declarat Diana Gavra, avocatul familiei Săcărin (familia adoptivă a Sorinei), la sediul Secției pentru anchetarea magistraților.

Potrivit apărătorului, Mihaiela Moraru Iorga ar fi făcut presiuni asupra Ramonei Săcărin la audierea de acum câteva zile.

„A făcut diverse presiuni asupra acesteia să-i dea date despre judecători. Așa cum se făcea pe vremuri la DNA. Toată lumea a condamnat aceste acțiuni asupra procurorilor abuzivi, pentru că de aceea s-a făcut secția, pentru procurorii abuzivi, nu? Doamna procuror Iorga Moraru, cu o tehnică demne de cauze mai bune – doamna Săcărin nu era inculpat – a făcut presiune să declare ceva împotriva judecătorilor”, a mai spus avocatul.

Între timp, dosarul Sorinei, fetița de la Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA, va fi strămutat la Tribunalul Olt, potrivit deciziei de marți a magistraților Curții de Apel Craiova. Magistrații olteni decid dacă fata poate sau nu să plece în SUA.

Foto: Hepta

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025