Prima pagină » Știri » Răsturnare de situație în cazul morții profesorului universitar din Iași și a soției sale. Concluzia preliminară a procurorilor

Răsturnare de situație în cazul morții profesorului universitar din Iași și a soției sale. Concluzia preliminară a procurorilor

Răsturnare de situație în cazul morții profesorului universitar din Iași și a soției sale. Concluzia preliminară a procurorilor
Detalii pe Gândul

Potrivit procurorilor ieșeni, prima care și-ar fi luat viața a fost Anda Maleon, soția profesorului universitar, Bogdan Maleon. între cele două sinucideri ar fi trecut două sau trei ore, iar trupurile lor au fost găsite după mai bine de 8 ore de la gest.

„Din primele cercetări care s-au efectuat în cursul după-amiezii de ieri (luni – n.r.) și în această dimineață, inclusiv concluziile preliminare ale necropsiei, au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea celor două persoane, lipsa semnelor de violență și lipsa oricăror semne de autoapărare pe corpul cadavrelor astfel încât, în acest moment concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferență de două-trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8-10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Carmina Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Cei doi soți ar fi trebuit să fie prezenți, în ziua de Crăciun, la masă, la rude pe 25 decembrie, în jurul orei 14, iar pentru că nu mai ajungeau, acestea au venit să vadă ce s-a întâmplat.

Bogdan Maleon și soția sa au fost găsiți morți în casă, luni seara, de Crăciun.

Bogdan Maleon era profesor universitar la Facultatea de istorie de la Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, era director al Bibliotecii Centrale Universitare Iași din 2015, iar înainte fusese director al Muzeului Universității.

Mediul academic ieșean este în stare de soc. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a transmis un mesaj de condoleanțe în cursul dimineții.

„În această perioadă de sărbătoare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este îmbrăcată în doliu. Suntem profund șocați și întristați de tragedia petrecută în familia profesorului Maleon, cadru didactic al Facultății de Istorie și director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă spre rudele și prietenii familiei, spre colegi, spre cei care i-au cunoscut. În semn de respect față de toți cei afectați, rugăm comunitatea academică și opinia publică să păstreze o cuvenită discreție în această situație încă greu de înțeles. Dumnezeu să-i odihnească în pace”, au transmis universitarii.

Citește și