Răsturnare de situație în cazul tânărului infectat cu HIV care a murit la Segarcea. Ce spun fostele iubite și rudele acestuia
Tinerele au fost chemate în zile diferite la audieri, după ce atunci când au fost chemate împreună au început să se certe. Pe rând, cele două au declarat că au aflat de la prieteni ai lui Daniel Secu că acesta era infectat cu HIV încă de la 3 ani, deși tânărul nu le-a recunoscut acest lucru niciodată. În ciuda zvonurilor, cele două fete au continuat relația cu Secu.
Nu mai puțin de 40 de persoane sunt suspecte că au fost infectate cu virusul HIV, dintre care două iubite ale lui Secu sunt internate în stare gravă la Spitalul de boli infecțioase.
Părinții lui Secu se apără, spunând că i-au spus mereu fiului lor să se protejeze atunci când întreține relații sexuale. În plus, mama tânărului spune că acesta a murit de TBC, contractat în Italia, nicidecum din cauza virusului HIV.
În aceste condiții, Adevărul scrie că, cel mai probabil, cazul va fi clasat, iar rudele vor fi exonerate de fapte. În mod normal, transmiterea cu intenție a HIV se pedepsește cu închisoare până la 10 ani, transmiterea din culpă, cu o pedeapsă între 6 luni și 3 ani, iar complicitatea, cu aceeași pedeapsă ca autorul.