Prima pagină » Știri » Rata șomajului a crescut în primul trimestru la 7,4%

Rata șomajului a crescut în primul trimestru la 7,4%

Rata șomajului a crescut în primul trimestru la 7,4%
Rata șomajului a crescut în primul trimestru la 7,4%, de la 6,7% în precedentele trei luni, numărul șomerilor ajungând la 655.000, a anunțat marți Institutul Național de Statistică (INS).

„Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 2,4 puncte procentuale (8,4% pentru bărbați față de 6,0% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 0,5 puncte procentuale (7,6% pentru mediul urban, față de 7,1% pentru mediul rural). Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (24,7%) în rândul tinerilor (15-24 ani)”, arată INS, într-un comunicat.

Populația activă a României totaliza în primul trimestru 8,89 milioane persoane, din care 8,23 milioane persoane erau ocupate și 655.000 de persoane erau șomeri.

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în perioada analizată de 59,1%, în scădere față de trimestrul anterior cu 1,7 puncte procentuale. Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (66,8%, față de 51,4 pentru femei). Pe medii de rezidență, rata de ocupare a avut valori apropiate (59,5% în mediul urban și 58,7% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 23%.

Autor

Citește și