RATB vrea să crească prețul biletului la 2 lei „să resusciteze încasările”
Conducerea Regiei Autonome de Transport București (RATB) arată, într-un comunicat, că ultima majorare a tarifelor a fost aprobată în februarie 2008, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) nr. 7/2008, când prețul unui bilet a crescut de la 1,1 lei la 1,3 lei cât este și în prezent.
„Trebuie să semnalăm faptul că tariful din București, de 1,3 lei, este mult mai mic decât cel practicat în țară, în condițiile în care traseele deservite de RATB sunt chiar și de trei ori mai lungi decât cele ale altor operatori. Un alt motiv care ne determină să solicităm o reajustare a tarifului de călătorie îl reprezintă influențele economice manifestate în ultimii opt ani, precum și evoluția prețurilor, determinată atât de inflație, de cursul leu – euro, cât și de modificarea frecventă a prețului barilului de petrol pe piețele internaționale. De asemenea, suntem nevoiți să abordăm un nou plan tarifar având în vedere și implicațiile legislației aplicabile de la ultima majorare aprobată (de exemplu mărirea cotei de TVA de la 19% la 24%, începând cu luna iulie 2010)”, potrivit unui comunicat remis de RATB, agenției MEDIAFAX.
Potrivit RATB, creșterea prețului unei călătorii la 1,8 sau 2 lei ar putea să „resusciteze” regia „pe partea de încasări”.
Reprezentanții RATB mai menționează că, în București, în conformitate cu Hotărârea Consiliului General nr. 139/2006, se acordă gratuități pentru pensionarii cu domiciliul stabil în Capitală.
„În privința acestei gratuități, pentru viitor, sunt în calcul mai multe variante, cum ar fi: să se mențină gratuitatea, dar într-o formă adaptată la fluxurile de călători pe perioade caracteristice ale zilei, de exemplu acordarea gratuității pentru pensionari în intervalul orar 9.00 – 15.00, când cererea de transport din partea persoanelor active, aflate în câmpul muncii, începe să scadă. De asemenea, ar fi de luat în calcul și acordarea unor carduri de călătorie pentru pensionari, prin care să oferim un anumit număr de călătorii gratuite, în intervalul orar convenit”, a precizat sursa citată.
Reducerea pentru elevi și studenți se acordă în baza Hotârârii Guvernului nr. 309/1996 și a Normelor aprobate prin Ordinul Ministerului Educației 4055/1996, respectiv a Hotărârii Consiliului General nr. 129/1996, conform cărora beneficiază de reducerea de tarif cu 50 la sută elevii și studenții români din învățământul de stat, cursuri de zi, elevii și studenții bursieri ai statului român, care studiază în România. Reducerea se aplică numai în cazul abonamentelor lunare.
Majorarea tarifelor de călătorie cu mijloacele de transport ale Regiei Autonome de Transport se realizeaza numai prin hotărâri ale CGMB.