Prima pagină » Știri » Război în DNA. Trei procurori cu greutate o acuză pe Kovesi că s-ar fi implicat în anchetă și i-ar fi umilit pe magistrați: „lași, bârfitori, infractori”

Război în DNA. Trei procurori cu greutate o acuză pe Kovesi că s-ar fi implicat în anchetă și i-ar fi umilit pe magistrați: „lași, bârfitori, infractori”

Război în DNA. Trei procurori cu greutate o acuză pe Kovesi că s-ar fi implicat în anchetă și i-ar fi umilit pe magistrați: „lași, bârfitori, infractori
Cei trei procurori DNA care au sesizat Inspecția Judiciară referitor la exercitarea cu rea credință a atribuțiilor de către Laura Codruța Kovesi susțin că șefa DNA s-ar fi implicat în ancheta vizând scurgerea în public a înregistrărilor cu ședințele conduse de Kovesi și că ar fi încercat intimidarea magistraților, scopul unic dosarului privind înregistrările fiind de depistare a celui care le-a făcut, nicidecum infracțiunea pentru care a fost deschisă ancheta. Mai mult, în sesizarea trimisă Inspecției Judiciare, cei trei procurori - Doru Țuluș, Mihaela Iorga și Nicolae Marin susțin că șefa DNA ar fi folosit expresii jignitoare la adresa secției de procurori din care fac parte, precum „bârfitori", „lași", „infractori", folosind metode de abordare pe care ei le consideră „umilitoare" pentru magistrați.

În sesizarea prezentată de luju.ro, Nicolae Marin, Mihaela Iorga și Doru Țuluș menționează că aduc la cunoștința inspecției „aspecte extrem de grave constatate în activitatea DNA”, făcând referire la dosarul penal deschis ca urmare a apariției înregistrărilor cu Laura Codruța Kovesi, din două ședințe ale instituției, dosar care este instrumentat, potrivit acestora, de procurorii Gheorghe Popovici, șef al Secției de combatere a corupției (secția I), și Marius Iacob, adjunctul lui Kovesi. În dosar au fost audiați procurorii Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție (secția II). Cei trei susțin că Marius Iacob ar fi avut obligația de a face cerere de abținere, întrucât a participat la ședința la care au fost făcute înregistrările, făcând, teoretic, parte din cercul de suspecți.

„Repartizarea acestui dosar penal de către o persoană direct interesată raportat la subiectul înregistrărilor difuzate, domnului procuror șef Marius Iacob a avut ca unic scop asigurarea întregului control asupra dosarului penal doamnei procuror șef DNA, singura îndreptățită să soluționeze orice plângere împotriva actelor de urmărire penală”, se arată în sesizare.

Magistrații spun că pe 23 iunie au fost ridicate doar de la anumiți procurori reportofoanele din dotare, în prezența grefierilor și a ofițerilor, apreciind că metoda a fost „umilitoare”. Ulterior, la sesizarea acestora, au fost ridicate și reportofoanele celorlalți magistrați.

Cei trei susțin că audierile nu au vizat informațiile nepublice care s-ar fi discutat la ședințele în care s-au făcut înregistrările, ci „exclusiv identificarea persoanei care ar fi înregistrat această ședință.”

„În condițiile în care înregistrarea ședinței nu constituie element constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea 78/2000 este evidentă exercitarea cu rea credință a atribuțiilor în ceea ce privește instrumentarea acestui dosar, scopul acestei anchete fiind în mod cert acela de a decredibiliza procurorii și de a crea suspiciuni asupra unor procurori mai vechi din DNA de la care mass media a susținut că ar proveni aceste informații”, se arată în sesizarea transmisă Inspecției Judiciare.

Magistrații spun că pe 20 iunie au primit un e-mail, pe adresele de serviciu, din partea procurorului șef al DNA, prin care au fost informați că a fost înregistrat un dosar penal, în informare precizându-se și că „ informațiile puse la dispoziția procurorilor anchetatori de cei audiați au condus la stabilirea unui cerc de suspecți care este format dintr-un „el” și o „ea”,fiind „exprimată opinia că aceștia sunt infractori și ca trebuie pedepsiți.”

„Toate aceste afirmații făcute în condițiile în care nici mărcar nu s-a stabilit existența unei infracțiuni denotă, pe de o parte reaua credință în efectuarea anchetei penale, iar de pe altă parte imixtiunea procurorului șef în activitatea procurorului de caz și încercarea de intimidare a procurorilor”, se precizează în sesizare.

„Folosirea unor expresii gen „bârfitori”, „lași”, sau „infractori” la adresa procurorilor din cadrul secției care ar fi exprimat critici cu privire la activitatea DNA încalcă dreptul la libera exprimare al magistratului și aduce atingere onoarei și probității profesionale a magistratului, obligându-l, practic, să fie parte la acțiuni sau acte pe care le consideră neprocedurale sau nelegale din spirit de solidaritate. (..) În doctrina s-a apreciat faptul că pot intra în sfera acestei abateri disciplinare atât conduita agresivă ce rezultă din limbaj cât și denigrarea unor persoane”, mai susțin procurorii.

În document se precizează și că „deschiderea unui dosar penal pentru această faptă de corupție imaginară și implicarea în mod direct a conducerii instituției în această anchetă consttuie un factor de presiune asupra procurorilor și poate fi apreciată ca o modalitate de intimidare a acesora.”

Magistrații susțin că nu au fost consemnate în declarațiile procurorilor luate sub jurământ aspecte legate de discuțiile din ședință, fapt ce, în viziunea acestora, are ca scop evitarea utilizării lor în cadrul anchetei disciplinare. „Practic sunt compromiși procurorii și este sacrificată imaginea justiției pentru un interes personal”, explică ei.

„Înregistrarea unei cauze penale ce vizează procurorii Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, modul în care a fost efectuată ancheta și supunerea acestora unei testări poligraf pentru o infracțiune imaginară este de natură a aduce atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului justiției”, mai spun magistrații.

Cei trei au refuzat testul poligraf.

În ceea ce îi privește pe Mihaela Iorga și Doru Țuluș, Codruța Kovesi a cerut revocarea, o decizie urmând să fie luată marți, de procurorii CSM.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate