Războiul nervilor de la Permise a ajuns până la Interne. „Prefecții nu vor fi schimbați încă, dar subliniez ÎNCĂ”
This browser does not support the video element.
„Trebuie să venim de la prima oră, ca să ajungem la timp la muncă. Oricum ne-am învoit pentru câteva ore. Nu e normal să stăm la cozi, dar la noi așa a fost mereu și nu o să se schimbe prea curând”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian.
„Așteptăm afară în frig și o să mai așteptăm și înăuntru la ghișeu. Părerea mea este că sunt prea puține ghișee, prea puțini angajați pentru câți oameni vin aici zilnic”, a declarat, pentru MEDIAFAX, și Mircea.
Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a anunțat, vineri, că la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din Pipera se va lucra, începând de luni, în două schimburi, programul fiind 07-21, tot de luni fiind urmând a fi implementată și programarea online.
” Începând de luni, centrul din Pipera va lucra în două schimburi, programul fiind 07.00-21.00, în fiecare zi lucrătoare. Am disous alocarea imediată a 60 de posturi suplimentare din rezerva Ministerului de Interne, 50 la București și 10 la Ilfov, prin detașarea unor lucrători din aparatul centrl al ministerului. În timpul acestui weekend, personalul va fi instruit astfel încât de săptămâna viitoare să fie operațional. De luni, se va trece la un sistem de programare online pentru București și Ilfov”, a declarat, vineri, ministrul de Interne, Dragoș Tudorache.
Ministrul de Interne: „Prefecții nu vor fi schimbați din funcții, dar subliniez «încă»”
Ministrul de Interne a spus că prefecții de București, Ilfov și cei din conducerea Direcției Permise nu vor fi schimbați din funcții „încă”, dar că nu va ezita să facă acest lucru dacă „derapajele” vor continua după implementarea noilor măsuri.
„Încă nu vor fi schimbați din funcții, dar subliniez «încă». Voi ține sub observație activitatea din perioada următoare. Dacă vor continua să apară derapaje, nu voi ezita”, a declarat ministrul Dragoș Tudorache, întrebat în cadrul conferinței de la sediul MAI dacă ia în calcul demiteri pentru haosul de la Direcția Permise Auto și Înmatriculări.
Pe lângă suplimentarea cu 60 de posturi și implementarea programărilor online, ca măsuri pe termen scurt, pe termen lung candidații pentru obținerea permiselor de conducerea se vor putea programa la proba practică de pe calculatoarelor unde susțin proba teoretică, iar Direcția de Pașapoarte va fi mutată într-un mall din cartierul bucureștean Drumul Taberei.
„Începând din martie 2017 va fi posibil să se programeze automat, online, de pe calculatorul pe care dau proba teoretică. Aplicația de pe calculator va avea un calendar, în momentul în care sunt admiși la proba teoretică, să se poată programa automat pentru proba practică și pentru eliberarea permisului.(…) Până la 30 ianuarie, am discutat cu conducerea Direcției Pașapoarte, cu cei doi prefecți, va fi mutat Serviciul Pașapoarte în unul dintre mall-urile mari din București, într-un spațiu amenajat după modelul din Cluj și din Timișoara, care s-a dovedit să funcționeze foarte bine. Asta va permite degajarea în centrul Pipera a cel puțin 12 ghișee suplimentare pentru Permise și Înmatriculări Auto. (…) Pentru Serviciul Pașapoarte vom avea un spațiu dedicat, unde să se poată interacționa așa cum ne dorim”, a mai spus Dragoș Tudorache.
De asemenea, a fost modificat un Ordin de ministru mai vechi astfel încât să poată fi suplimentat, cu polițiști de la Brigada Rutieră, numărul examinatorilor pentru concursurile de permise auto.
„La acest moment, cel puțin pentu București, Prahova și încă câteva județe din țară, s-a ajuns la un termen de 3 luni, de 4 luni până când se poate da proba practică, pentru că numărul examinatorilor este prea mic. Pentru aceasta am decis modificarea unui ordin de ministru(…). Vom extinde la nivelul Poliției Rutiere astfel încât să putem suplimenta în funcție de nevoi numărul examinatorilor și să aducem termenul la cel mult 30 de zile. Am cerut conducătorilor instituției să aplice un management dinamic, în așa fel încât să-și adapteze răspunsul zilnic în clădire sau în fața ei. Este inacceptabil să fim martorii unor astfel de cozi și să nu facem nimic. Am cerut și voi monitoriza personal modul în care acest management dinamic al situației va fi aplicat. Fac și un apel către cetățenii, care au programat să meargă să-și înmatriculeze în zilele următoarele mașina sau să-și ridice persmisul, să nu mai vină din cursul nopții, nu va mai fi cazul de săptămâna viitoare. (…)”, a adăugat ministrul.