Prima pagină » Știri » Răzbunarea pregătită de tatăl unui arestat pentru polițistul considerat vinovat

Răzbunarea pregătită de tatăl unui arestat pentru polițistul considerat vinovat

Răzbunarea pregătită de tatăl unui arestat pentru polițistul considerat vinovat
Un bărbat din județul Călărași care intenționa să detoneze o butelie cu gaz în scara blocului unde locuiește un polițist, pe care îl considera vinovat de arestarea fiului său, a fost arestat preventiv de Curtea de Apel București pentru terorism și ultraj.

Polițiștii de la combaterea crimei organizate Călărași și procurorii DIICOT au percheziționat marți locuința bărbatului, din comuna Roseți, județul Călărași, de unde au ridicat înscrisuri din care rezultă intenția acestuia de a detona o butelie cu gaz în scara blocului unde locuiește un polițist, pe care îl considera vinovat de arestarea fiului său, arată, joi, Poliția Română într-un comunicat de presă.

Bărbatul, Alexandru V., în vârstă de 55 de ani, a fost reținut marți de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași, care îl acuză de terorism și ultraj. O zi mai târziu, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a bărbatului, acesta fiind dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

La percheziția făcută la locuința bărbatului au participat polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași și procurori de la DIICOT – Biroul Teritorial Călărași. Anchetatorii au fost sprijiniți de Departamentul de Informații și Protecție Internă și Serviciul Român de Informații.

Citește și