Răzbunarea unui constănțean. I-a aruncat mașina patronului firmei într-o prăpastie de 50 de metri
Un bărbat din comuna constănțeană Dobromir a fost reținut de polițiști după ce, nemulțumit că patronul firmei la care era angajat îi reținuse bani din salariu pentru acoperirea unei pagube, i-a aruncat acestuia o autoutilitară într-o prăpastie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Poliției Județene Constanța, bărbatul, în vârstă de 56 de ani, era angajat al unei societăți comerciale și a provocat mai multe avarii la un camion pe care lucra, iar pentru plata reparațiilor autovehiculului patronul său i-a oprit 3.000 de lei din salariu.
Supărat, bărbatul a luat o autoutilitară folosită la colectarea laptelui, a condus-o pe marginea unei prăpastii și a amenințat apoi că o va arunca în gol dacă patronul nu-i restituie cei 3.000 de lei.
La refuzul patronului, bărbatul a aruncat autoutilitara în prăpastia adâncă de 50 de metri, provocând un prejudiciu de 12.000 de lei.
El a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru șantaj și distrugere.