Razii în toată țara: aproape 580 de șoferi au rămas fără permise și peste 11.600 au fost amendați
Potrivit Poliției Române, în perioada 4-7 mai, au fost făcute 1.123 de controale, 133 de percheziții și 434 de filtre, în urma cărora au fost constatate 515 infracțiuni judiciare, economico-financiare sau la regimul circulației, dintre care 281 în flagrant.
În cele patru zile au fost prinse 346 de persoane suspectate de infracțiuni, dintre care 59 au fost reținute și 21 arestate. Anchetatorii au prins 31 de persoane urmărite și au pus în executare 36 de mandate emise pentru pedepse cu închisoarea. De asemenea, au fost găsite trei autoturisme semnalate ca fiind furate și au fost confiscat patru arme letale și șapte neletală, precum și 57 de bucăți de muniție.
În urma controalelor în trafic, echipajele de poliție au dat 11.608 amenzi, dintre care 34 șoferilor care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice și 3.480 celor care au condus cu viteză mai mare decât cea permisă.
Dintre șoferii sancționați, 579 au rămas fără permise de conducere, iar de la 349 au fost retrase certificatele de înmatriculare ale mașinilor.
Polițiștii au dat 13.518 amenzi, în valoare totală de peste 2,9 milioane de lei și au confiscat bunuri de 510.500 de lei. Dintre amenzile date în cele patru zile, 1.243 au fost pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 187 pentru activități comerciale ilicite și 77 pentru nereguli privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
La acțiuni au participat aproape 6.000 de polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, transporturi, de la formațiunile arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și luptători de intervenție rapidă.